Sursa foto: Facebook/ Administrația Prezidențială

Președintele României a vizitat Spitalul Clinic Colentina din București, unde a vorbit cu personalul despre problemele cu care se confruntă.

Șeful statului „are speranța” că în cel mai scurt timp, sistemul de sănătate din România va deveni mai performant și eficient, iar pacientul va fi în centrul atenției.

De asemenea, președintele României i-a felicitat pe cei de la Spitalul Colentina pentru că timp de doi ani de zile au lucrat „zi și noapte” în lupta cu pandemia de coronavirus.

„Am felicitat întreg corpul medical pentru performanță și abnegația cu care au tratat pacienții. Al doilea lucru sunt pacienții care vin în mod uzual și sunt tratați cum se cuvine. Felicitări tuturor asistenților medicali din România Această noțiune cuprinde asistenții, moașele și surorile medicale, dacă vă sunt mai familiare aceste noțiuni”, a declarat Iohannis.

Iohannis: Am toată încrederea că Guvernul a luat și va lua măsurile care se impun”

Întrebat dacă Executivul a luat cele mai bune măsuri în contextul în care prețurile cresc de la o zi la alta, Iohannis a declarat că toate aceste crize cu care se confruntă România și nu numai au ca și cauză războiul lui Putin împotriva Ucrainei.

„Problema nu este una românească, este una globală. Și în SUA inflația se apropie de 10%. În țările din Europa e la fel de mare. Și aseară am avut o discuție cu premierul, mi-a prezentat măsurile pe care le pregătesc ei. Să fim realiști”, a spus liderul de la Cotroceni.

De asemenea, Iohannis a mai spus că aceste crize nu se „vor termina mâine”, iar Guvernul a încercat să găsească cele mai bune soluții.

„Pentru români este important să știe că acest Guvern își dă silința și a găsit soluții bune. Guvernul lucrează la scheme de compensare, se discută despre anumite compensări și la pensii, salarii, trebuie să fim conștienți că acest război va crea crize. În perioade de criză trebuie să judeci de două ori ce faci, cum cheltui bani”, a mai declarat președintele României.

Totodată, Klaus Iohannis a amintit că situația în care ne aflăm este una de război, de criză, îndemnând pe români să nu caute vinovații „în Parlament și Guvern.”

„Și dacă se termină mâine războiul, crizele nu se termină mâine, aceste crize se vor prelungi, vor fi situații destul de complicate și este bine să fim conștienți de acest lucru”, a mai spus Klaus Iohannis.

Citește și articolul: Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Amenințarea Federației Ruse la adresa securității euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori

Articolul precedentUn ursuleț orfan, de doar 3 luni, a fost salvat de săteni
Articolul următorIncendiu de proporții în Cluj: Arde o fabrică de cauciucuri
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.