Sâmbătă, are loc cea de-a 18-a ediție a Nopții Muzeelor.
Peste 50 de instituții de cultură din București participă la eveniment, 22 fiind instituţii de cultură din subordinea Primăriei Capitalei care îşi vor aştepta vizitatorii cu expoziţii, spectacole de muzică şi teatru, recitaluri, prezentări interactive şi tururi ghidate ale unor case memoriale.
Sâmbătă, mai multe instituții din București își așteaptă vizitatorii
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei, printre evenimentele organizate se numără:
- expoziţii la Palatul Suţu;
- mini-recitaluri de jazz şi muzică clasică la Muzeul „Theodor Aman”;
- observaţii astronomice la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Totodată, înregistrări celebre în interpretarea pianistului Dinu Lipatti se vor putea auzi la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, iar bursierii Fundaţiei Regale Margareta a României vor susţine un recital extraordinar de muzică clasică.
La Teatrul „Ţăndărică”, va avea loc o prezentare interactivă a păpuşilor. Aici, vizitatorii pot vedea, printre altele, cum, dintr-o bucată de lemn, se realizează o păpuşă sau o marionetă.
Concerte, expoziții, ateliere și lectură
La Muzeul Naţional al Literaturii Române vor susţine un concert cei de la Sarmalele Reci. După, invitatul de la miezul nopţii va fi Florin Piersic Jr.
La rândul său, Primăria Capitalei îşi va deschide porţile şi va găzdui 9 expoziţii, o proiecţie cu filme istorice din arhiva Muzeul Municipiului Bucureşti şi o instalaţie video despre Bucureşti, arată Radio Eco Natura.
”Sunt pregătite multe surprize şi pentru copii, dintre care amintim Vânătoarea de obiecte din muzeu, organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române (şi în cadrul căreia obiectele ascunse vor avea legătură cu activitatea de scriere/lectură), tururi ghidate la Mărţişor sau ateliere de colorat şi vopsit blazoane, steaguri, scuturi şi săbii, organizate de Opera Comică pentru Copii”, a arătat PMB.
Conform sursei citate, special pentru acest eveniment, se înfiinţează linia specială de transport public 362, care va funcţiona în noaptea de 14 mai, pe traseul Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Piaţa Romană, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Unirii, de la 19.00 până la 02.00.