Purtătorul de cuvând al Patriarhiei, Vasile Bănescu pare să se facă că nu înțelege adevărata problemă a folosirii linguriței de împărtășanie, refuzând a se adapta vremurilor pandemice pe care le trăim cu toții. În opinia lui, România nu este Stat Laic, așa cum credeam noi până acum, ci se ghidează, de fapt, pe principiul neutralității. Mai exact, fiecare cult religios poate face ce vrea, în timp ce Statul Român ar face bine să nu se bage peste deciziile ce țin de „cele sfinte”.
Nu știu cum îi sună asta cititorului, însă mie îmi sună a amenințare voalată.
Comunicatul lui Vasile Bănescu
„Am apucat să comunic oficial, problema Sfintei împărtășanii și modalitatea de oferire aparțin exclusiv bisericii.
Conform principiului neutralității statului, statul român nu e laic, ci neutru din punct de vedere religios. Neutralitatea religioasă a statului e un principiu de aur al liberalismului politic, e împărtășit de majoritatea statelor democratice, și de România, evident.
Statele nu au căderea de a utiliza un instrumentar teologic în politicile publice și nici dreptul de a reglementa reguli de cult sau comportamente liturgice.
Utilizarea linguriței la împărtășanie specifice cultului bisericilor ortodoxe și greco-catolice e act liturgic a cărui punere în practică depinde strict de responsabilitatea preoților și a credincioșilor, cenzurarea acesteia nefiind atributul statului.
Sintagmele linguriță de unică folosință, pahar de unică folosință nu fac parte din vocabularul și realitatea spatiului liturgic ortodox sau greco-catolic, de aceea, aceste lucruri fac parte dintr-o viziune a unei instituții laice care nu poate avea acte de intruziune în zona strict liturgică.
Va urma o consultare interortodoxă.
Biserica nu e insensibilă la neliniștea unui grup al credincioșilor, dialogul cu instituțiile se va purta în modul cel mai logic și cu maximă bunăvoință.
Voi anunța o soluție menită să liniștească pe cei îngrijorați”, a declarat Vasile Bănescu, la Digi24.