Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat pentru a doua oară înfiinţarea Termoenergetica și a Companiei Municipale Energetică Servicii Bucureşti SA, care vor prelua atribuțiunile RADET. Votul a fost unul cu scandal, iar Gabriela Firea a fost acuzată de nepotism.

Consiliul General a reluat votul după ce primul a fost declarat nul de Prefectura Bucureşti pentru că unul dintre consilierii PSD, Mircea Ardelean, şi-a votat fiica în consilul de administraţie a uneia dintre cele două companii.

Luni, proiectul ce privea înfiinţarea Termoenergetica și a celeilalte companii municipale a primit 36 de voturi, iar preşedintele de şedinţă a susţinut că a primit numărul de voturi necesar pentru a intra în vigoare. Cvorumul a fost redus de la 55 de voturi, la 54 de voturi, după ce tot luni, Consiliul General a aprobat vacantarea unui post de consilier.

Pe 26 februarie, același Consiliu General vota și obținea cvorumul de două treimi (38 de voturi din 55) pentru înființarea acelorași două companii. Decizia reluării procedurii a fost luată de Gabriela Firea după ce consilierul PSD Orlando Culea a făcut plângere la Prefectura București, acuzând că întreaga hotărâre de consiliu este nulă pentru că unul dintre consilierii PSD, coleg cu Culea, Mircea Ardeleanu, a propus-o și votat-o pe fiica sa membră a Consiliului de Administrație al uneia dintre firme.

La şedinţa de luni, Mircea Ardelean şi-a cerut scuze pentru situaţia creată: „dintr-o greşeală, copilul meu a apărut pe această listă. Eu, când am primit buletinul de vot pe care era copilul meu, am tăiat, am anulat şi am semnat- Îmi cer scuze că din cauza mea s-a ajuns la asta şi că trebuie să mai votăm o dată.”

Nicușor Dan a contestat înființarea Termoenergetica

Deputatul Nicuşor Dan, fost consilier general, prezent şi el la şedinţa CGMB, a solicitat din nou respingerea proiectului. ”Soluţia este, ca şi acum trei ani, ca să plătim ceea ce am consumat, să transformăm apoi RADET în societate comercială şi apoi luăm bani europeni să modernizăm. Suntem un oras cu un buget de trei miliarde de euro pe an, Primăria Capitalei şi primăriiile de sector, şi ne comportam ca ultimii țepari care închidem firma cu probleme şi deschidem altele.”

Liberalul Ciprian Ciucu a acuzat-o pe Gabriela Firea că îşi pune arpopiaţii în funcţiile de conducere de la cele două companii: „Doamna Firea, l-aţi pus pe finul dumneavoastră Alexandru Burghiu director general care are experienţă doar ca poliţist” Replica Gabrielei Firea nu a întârziat să apară: ”Eu am înţeles că vreţi să fiu şi naşa dumneavoastră, de botez, de cununie, deci putem discuta, că nu am refuzat pe nimeni”.

Poziția Anei Ciceală despre înființarea Termoenergetica

La precedenta şedinţă, proiectul a trecut la limită. Consilierul USR Ana Ciceală anunţa încă de dimineaţă ce se va întâmpla” ”la punctul 1 de pe ordinea de zi s-a introdus acum vacantarea mandatului consilierului PMP Poșircaru, unul dintre consilierii care nu au votat pentru legalizarea companiei ilegale Energetica. Acesta și-a dat demisia din Consiliu, însă faptul că se vacantează înainte de votul Energetica mandatul lui înseamnă ca Firea va avea nevoie numai 5 voturi pentru de la PNL, nu de 6 voturi. Data trecută au fost însă chiar 6 voturi(din 8 totale ale lor).”

Sursa Cetateanul.net

Articolul precedentRăzvan Popa, eurodeputat PSD: UE trebuie să însemne acces la dezvoltare, dar și respect pentru toate statele membre
Articolul următorGabriela Firea anunță că va construi o sală polivalentă în București cu 20.000 de locuri