Un fost polițist din Buzău, pensionat pe caz de boală în prezent, a fost arestat la domiciliu, după ce procurorii au pornit o anchetă împotriva sa și a altor două persoane, pentru trafic de influență, complicitate la trafic de influență și cumpărare de influență.
Infracțiunile au legătură cu „sforile” pe care omul legii le-a tras pentru ca o persoană să obțină permisul de conducere, în schimbul intervenției sale fostul polițist pretinzând și primind suma de 500 de euro.
Ieri, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, cu sprijinul lucrătorilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în executare cinci mandate de aducere, iar ulterior cei trei inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.
„Cazul are la bază o sesizare din oficiu a Serviciului Județean Anticorupție Buzău, iar din cercetări a rezultat că o persoană fără calitate specială, prin intermediul unei rude, a apelat la fostul polițist (fost angajat al Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău), pentru ca acesta să intervină pe lângă examinatorii auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Buzău, în vederea facilitării promovării probei practice la examenul auto pentru categoria ”C”.
La data de 7 iunie 2021, persoana fără calitate specială a susținut proba practică și a promovat-o, iar în seara aceleiași zile i-a remis fostului lucrător al M.A.I. suma de bani”, au transmis cei de la DGA, cu mențiunea că cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând a se desfășura și alte acte de urmărire penală. Între timp, cei trei au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, soluția fiind cea a arestului domiciliar.
„Respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii BRATU ALIN GIGI, STREJARU SANDU şi NEGOESCU VALERICĂ, formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. … ia faţă de inculpatul BRATU ALIN GIGI, măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.06.2021 şi până la data de 09.07.2021, perioadă în care inculpatul nu are voie să părăsească imobilul din municipiul Buzău, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
… ia faţă de inculpatul STREJARU SANDU, măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.06.2021 şi până la data de 09.07.2021, perioadă în care inculpatul nu are voie să părăsească imobilul din municipiul Buzău, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. … ia faţă de inculpatul NEGOESCU VALERICĂ, măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.06.2021 şi până la data de 09.07.2021, perioadă în care inculpatul nu are voie să părăsească imobilul din Ulmeni, judeţul Buzău, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
… pe durata măsurii, inculpaţii pot părăsi imobilele în care locuiesc pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. … în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpaţii pot părăsi imobilele în care locuiesc, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor şi plasarea acestora în arest la domiciliu”, se arată în încheierea instanței.