Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că România ar trebui să achiziţioneze submarine, deoarece Marea Neagră s-a aglomerat şi ”este plină de rechini”. Vasile Dîncu a explicat că este important ”să ai lucrul tău”.
”Pentru moment, fiind membri NATO, există o umbrelă care chiar funcţionează. Unii au spus că e bine, alţii au spus că nu e bine, să oprim de la zbor MIG-urile, MIG 21 Lancer. Au fost atâtea accidente, au fost 26 de accidente în ultimii 30 de ani. Au murit oameni şi încrederea în Armată a scăzut în acele momente. (…)Reuşim cu ajutorul şi al străinilor să avem un optim pentru apărare, însă este nevoie, cum spunem noi, ardelenii, să ai lucrul tău”, a declarat Vasile Dîncu.
Industria de apărare are ”două viteze”
Ministrul Apărării a subliniat importanţa faptului de a avea ”lucrul tău”. Vasile Dîncu a declarat că România are un singur submarin-şcoală. ”Delfino e singurul submarin-şcoală. Sperăm ca în viitor să şi producem în România submarine, dar deocamdată trebuie să achiziţionăm submarine pentru că Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult, este plină de ”rechini” şi este nevoie de asta”, a declarat Vasile Dîncu. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că industria de apărare are ”două viteze”, una în sectorul privat care s-a modernizat şi alta în sectorul de stat care a rămas ”la nivelul tranziţiei”. Vasile Dâncu a precizat că un program de înzestrare a Armatei ar dura şapte ani.
”Industria noastră de apărare are două viteze. Avem o industrie de apărare care s-a modernizat prin privatizare, prin firme importante din străinătate. Şi avem o industrie de apărare care a rămas cumva la nivelul tranziţiei, ca să spunem aşa, în care nu a mai fost modernizată tehnica, foarte mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă, nu mai avem specialişti şi avem încă foste întreprinderi de stat din domeniul armamentului care nu sunt la cel mai înalt nivel al performanţei”, a declarat Vasile Dîncu.
Eugen Tomac: „În societatea rusă s-au produs rupturi puternice