Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un spărgător a evadat din sediul unei secții de Poliție din București, iar polițiștii care ar fi trebuit să-l supravegheze sunt anchetați de superiori.

Astăzi, 11 aprilie, tânărul care are vârsta de doar 19 ani, a reușit să fugă cu mâinile legate, dintr-un birou al Secției 15 Poliție.

Tânărul a evadat înainte de a începe procesul de audiere într-un dosar de furt calificat

În jurul orei 11.30, profitând de faptul că nu era păzit de niciun polițist, tânărul a sărit pe fereastă, deși avea mâinile încătușate.

Conform publicației Gândul.ro care citează surse apropiate ale anchetei, suspectul, care urma să fie audiat într-un dosar de furt calificat, ar fi fost lăsat singur.

Acesta se afla într-un birou situat la parter, prezent fiind doar avocatul său.

Polițiștii au dat alarma și au început căutările în zonă. Prin urmare, suspectul a fost prins

Conform declarațiilor oferite de către polițiștii Secției 16, tânărul a fost prins la câteva străzi distanță.

Sursele citate au declarat, pentru Gândul, că tânărul este un hoț cunoscut, care se ocupă de spargeri încă din adolescență. Asociat în diferite bande, tânărul era specializat în jefuirea societăților comerciale, de unde fura, în mod obișnuit, alcool, cafea și țigări.

Polițiștii care nu și-au îndeplinit atribuțiile în acest caz vor răspunde în fața superiorilor

În momentul când a reușit să fugă din sediul poliției, bărbatul se afla în arest preventiv, cu scopul de a fi supus unui interogatoriu.

Conform sursei citate, pe numele acestuia a fost deschis și un dosar penal pentru infracțiunea de evadare, coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Articolul precedentViorica Dăncilă candidează pentru funcția de președinte. Planul fostului premier în partidul NOI
Articolul următorMinistrul Educației știe de ce lucru esențial au nevoie toți elevii din țară  
Jurnalist full-time / Pesimist part-time