Șoșoacă, preluată de jandarmi, la protestul din fața Ministerului Justiției

Senatoarea Diana Șoșoacă, în mijlocul unui nou scandal, la doar câteva ore de la excluderea in grupul parlamentar

Senatoarea rămasă ieri fără susținerea partidului, Diana Șoșoacă s-a dat din nou în spectacol astăzi, în fața Ministerului Justiției, unde se desfășura un protest împotriva intenției de desființare a SIIJ. Nu a durat mult până ce aceasta să fie preluată de jandarmi, însă. „Mi-au recomadat să port mască, eu nu port. Le-am spus că am mintea mea și analizez ce se întâmplă în jur. E o pandemie falsă. Stați în casă să vă salvați viețile, nu știu ce mai salvați, că țara e în cădere liberă”, a declarat Diana Șoșoacă, imediat după intervenția jandarmilor.

Diana Șoșoacă se implică într-un nou scandal, după ce ieri a fost dată afară din grupul parlamentar al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor

În cursul serii trecute, senatoarea Diana Șoșoacă făcea, din nou, prima pagină a publicațiilor, după anunțul partidului de a o exclude pe aceasta din grupul parlamentar. De menționat că Șoșoacă nu este membru PAUR, ea candidând la alergerile parlamentare din decembrie 2020 pe listele formațiunii politice, originile acesteia fiind însă în Partidul Neamului Românesc. Practica cooptării candidaților din cadrul altor partide nu este una izolată, inclusiv partidele mai mari apelând la o astfel de tactică, în trecut.

Sediul Apelor Române din Iași, luat cu asalt de mascați. Cîțu încă se gândește

„Perspectiva divortului dintre AUR si doamna Sosoaca plutea in aer, insa am crezut ca daca o luam pe duhul blandetii putem sa ii hranim spiritul coleric. Nu s-a putut. Ea nu poate fi infranata cu nimic. Probabil ca nici cu ea insasi nu se poate privi in oglinda. Astazi, picatura care a umplut paharul a fost scandalul pe care l-a iscat in plenul Senatului. Eu eram in dreapta doamnei presedinte, Anca Dragu, cand doamna Sosoaca, pentru ca nu i s-au alocat minutele care oricum nu i se cuveneau potrivit algoritmului pentru declaratii politice, a facut scandal si a inceput sa o insulte pe doamna presedinte si pe domnul Ciprian Bucur (secretar general al Senatului).”, au declarat surse politice din PAUR.

Articolul precedentSediul Apelor Române din Iași, luat cu asalt de mascați. Cîțu încă se gândește
Articolul următorFinul deputatului PNL George Stângă pus director la Agenția de Mediu Galați în pofida legăturilor sale cu „Mafia Balastierelor”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.