Percheziții în această dimineață la sediul Apelor Române Iași, ca urmare a scandalului care a apărut în presă referitor la angajările din instituție. Potrivit ReporterIS, ancheta este coordonată de procurorii anticorupție, care, împreună cu echipaje de jandarmi fac percheziții în biroul directorului general Petru Avram și la serviciul de personal, de unde sunt ridicate documente și echipamente electronice.
În paralel, după apariția reportajului Recorder și întreg scandalul care a urmat, inclusiv premierul Florin Cîțu a promis că va face o anchetă, decizia acestuia fiind de a trimite Corpul de Control. Și, din ce știe Cîțu până acum, înlăturarea inginerului care a semnalat că vicepreședintele PNL Iași Petru Avram își făcuse moșie în instituția pe care o conducea era pregătită de mai mult timp. Concluzia a fost aceea că reorganizarea postului deținut de Gabi Musteață era decisă de ceva timp. În rest, Florin Cîțu așteaptă, după cum a precizat ieri, la finalul ședinței de Guvern.
„Acolo am discutat, da, am văzut şi eu informațiile. Știți foarte bine că imediat am reacționat şi am trimis Corpul de Control. Referitor la celelalte informații, a fost şi un comunicat al Ministerului Mediului, îl repet eu acum. Înțeleg că a fost o reorganizare anul trecut, în 3 noiembrie, prin care a fost desființat postul respectiv, nu știu cum a fost făcută, dar vă spun datele la rece. I s-a oferit alt post, nu l-a acceptat.
Am vorbit cu domnul ministru Tánczos Barna să vedem dacă putem să găsim o soluție în discuțiile cu domnul respectiv. Nu a fost acum dat afară. Nu a fost o decizie luată acum, informație pe care aş vrea să o corectez în spațiul public. Nu a luat nimeni decizia de a-l concedia pe domnul respectiv în acest moment. Decizia a fost luată anul trecut, prin reorganizare, i s-a oferit un post și a refuzat postul și acum a ajuns la final în această perioadă când putea să opteze pentru alt post. Atât. Dar domnul Tánczos Barna este în legătură și vom afla mai multe în perioada următoare.
…Pentru restul am trimis Corpul de Control și nu mă opresc aici. Am spus foarte clar, în acest mandat oprim nepotismul, oprim aceste conflicte de interese, dar nu le putem face peste noapte. Cum ne este semnalat un caz, aţi văzut că reacționez imediat, vom avea informația și vor urma şi măsuri”, a precizat premierul.