În timp ce școlile nu au avize I.S.U. și se prăbușesc iar imobilele sunt construite fără autorizații, Daniel Florea vrea sa fie omagiat de elevii din Sectorul 5! Solicităm primăriei să folosească fondurile pentru adevăratele probleme ale sectorului, acuză Cristian Olteanu, președintele PNL Sector 5.

Cazul blocului ars în Sectorul 5, zilele trecute, este simptomatic pentru întreaga stare în care se află sectorul. Sectorul 5 este plin de improvizații și doar norocul a făcut ca, până acum, să nu avem de-a face cu o tragedie. Amintim de cazul Școlii Nr. 124 din cartierul Rahova, care a ars într-o noapte și care nu avea autorizație de la pompieri, sau de prăbușirea tavanului Școlii Nr. 141, din fericire într-o zi în care elevii erau plecați în programul “Săptămâna Altfel”, fiind evitată o tragedie.

În septembrie 2017, I.S.U. anunţa că, în Sectorul 5, niciuna dintre cele 67 de unităţi de învăţământ nu avea autorizaţie. Primăria Sectorului 5 aruncă banii pe spectacole și festivaluri, în timp ce școlile nu au nici acum autorizații de securitate la incendiu.

În această perioadă, principala și adevărata preocupare a administrației de sector este ca în datele de 14-16 septembrie să se realizeze o “paradă” a școlilor intitulată “Parada Performanței”, în cadrul evenimentului “Zilele Sectorului 5”, la care toate școlile din sector sunt presate să trimită cât mai mulți elevi, în calitate de participanți. Asistăm, practic, la un nou eveniment de tipul “Simfonia Lalelelor”, în care imaginea copiilor va fi folosită în beneficiul unor persoane publice. Mai mult, potrivit caietului de sarcini, costul total al evenimentului este de 3.300.000 de lei, fără T.V.A., și include prestațiile Tarafului din Clejani, Tarafului Haidouks, Nelu Ploieșteanu sau Tarafului Cleante, amenajarea unor studiouri foto și a unei zone gastronomice în care se promovează bucătăria tradițională românească, 30.000 de fotografii cu magnet ce vor fi oferite participanților la eveniment sau tonete mobile de tip “food trucks”.

Sursa – Stiri pe surse

Articolul precedentAgela Gheorghiu VS Firea. ”Aşa nu se mai poate, în România lucrurile trebuie să se schimbe”
Articolul următorGigi Becali îi dă lovitură de grație primarului Daniel Florea: ”Soția lui a lucrat pentru mine”