Se
pare că, până la urmă, am ajuns la un sfârşit de drum şi cu exploatarea
minieră de la Roşia Montană. De fapt, mai degrabă, se poate spune că
s-a ajuns la o soluţie în „dosarul”, RMGC. S-a rezolvat, nu se poate.
Cauza a fost respinsă. Nu mă pricep. Da’ mie, ca prostului, nu-mi place
când aud despre aur şi cianuri. Mi se pare ceva sinistru, o
combinaţie de două lucruri rele. Zicea unu’, la teve, că de ce să nu
lăsăm şi noi ceva, moştenire, generaţiilor viitoare? Mi-a plăcut. Dar
poate că nu asta este soluţia corectă. Se vorbeşte despre locuri de
muncă, despre bani la bugetul de stat. Mă întreb, proiectul RMGB ar fi
dus la ceşterea nivelului de trai în România? În felul în care fiecare
cetăţean să simtă asta? Mă îndoiesc. Dar şi noi, i-am ţinut 15 ani pe
oamenii ăia cu ochii-n soare…treabă românească! Proiectul ăsta, Roşia
Montană Gold Corporation, are multe cârlige. Nu e deloc un business
clar, de genul îţi dau atâţia bani pe marfa asta. Au abundat interesele
politice, alături de alte interese obscure. Repet, i-am ţinut în
stand-by ca nişte ţărani pe oamenii ăia, da’ ei de ce nu au plecat? De
ce n-au zis, spălaţi-vă pe cap cu aurul vostru, ne ducem la alţii mai
destupaţi la minte! |nseamnă că ceva le-a convenit. Acum o să dea,
probabil, statul român în judecată (o puteau face şi mai devreme), şi
există, cred eu, şanse mari să câştige. Asta e! Dăm bani la FMI, la
RMGC, la taxe şi impozite, colo-colo, oricui ne cere, se pare că avem de
unde.
Acum, bine că s-a ajuns la o soluţie, că eram de râsul lumii.
|n cincisprezece ani să nu poţi lua o decizie! |n cincisprezece ani, un
nou născut, ajunge să ia o grămadă de decizii, inclusiv liceul pe care
să-l urmeze!!! O să plătim pentru fariseismul ăsta. |n plus, Cabinetul
Victor Ponta va intra într-un clinci. O să fie nevoit să aplice nişte
măsuri de protecţie socială pentru oamenii din Roşia Montană. Alte
localităţi defavorizate ar putea revendica acelaşi regim. E un scenariu
cu un final imprevizibil. Deocamdată USL, avându-l ca vedetă
incontestabilă pe Crin Antonescu, a demonstrat ceea ce înseamnă voinţă
politică. Primul ministru făcea piruete graţioase pe ponturi sărind de
la calitatea de deputat la cea de şef al Executivului. Proiectul RMGC at
fi avut şanse mari să rămână garat la depou o vreme nedeterminată.
Dezbaterile palamentare ar fi permis un lobby extem de intens. A
intervnit Crin Antonescu, în două etape. Preşedintele PSD anunţase că
lasă la latitudinea fiecărui senator şi deputat felul în care se va
raporta la această lege. (Cred că mulţi pesedişti îşi frecau mâinile cu
ochii sclipindu-le către aurul la care tânjeau cei de la Gabriel
Resources.) A venit Crin Antonescu şi a spus, nu, grupurile parlamentare
PNL vor avea o poziţie clară şi unitară. Imediat după aceea, când încă
se mai pritoceau tot felul de comisii speciale sau ordinare,
preşedintele liberalilor a anunţat că senatorii şi deputaţii pe care îi
reprezintă vor vonta pentru respingerea proiectului RMGC. Jocurile
fuseseră făcute. Victor Ponta a anunţat capitularea: legea respinsă
urgent în Senat, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple în Camera
Deputaţilor, garanţie fiind Valeriu Zgonea, în direct. De data asta PNL a
punctat clar în faţa PSD. Nu doar pentru că pesediştii au urmat
directiva liberalilor, dar şi pentru că aceştia din urmă au avut o
poziţie clară, principială, în timp ce social-democraţii aveau de gând
s-o scalde prin balta electorală, în dulcele stil clasic. Cu siguranţă o
să se mai găsească voci stridente care să invoce piţigăiat idealurile
Dreptei şi ale capitalismului, arătând acuzator cu degetul către Crin
Antonescu. Bani, locuri de muncă, economie de piaţă şi alte alea. Dar ei
vor fi incomparabil mai puţin coordonaţi decât cei care au ca principiu
un mod de viaţă sănătos. Crin Antonescu a demonstrat că dacă ai voinţă
politică poţi rezolva în trei zile o problemă care durează de 15 ani.
Toţi ceilalţi au pierdut startul, şi nici nu mi are rost să se angajeze
în cursă.
