Premierul Florin Cîțu a anunțat că pentru stimularea vaccinării va fi demarat un program pilot astfel că fiecare dintre cei care se va imuniza în perioada următoare va primi un voucher în valoare de 100 de lei. Totodată, Cîțu a precizat că acești bani vor fi alocați din bugetul de la Ministerul Sănătății. Pe lângă această formă de stimulare a populației se are în vedere și o loterie, asemănătoare celei implementate în urmă cu mai mulți ani de către ANAF (loteria bonurilor fiscale), iar fondurile pentru aceasta vor veni de la bugetul Ministerului Economiei.
„Am fost de acord să începem aceste proiecte pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere de câte 100 lei şi o loterie şi vom aloca şi aici bani. Banii vor veni de la Ministerul Sănătăţii, deja există un program acolo. La Ministerul Sănătăţii cel cu vouchere, cel cu loteria, cred că va trebui să mergem la Ministerul Economiei. Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost făcute astfel de programe. Am alocat sume pentru medicii de familie. Ştiţi foarte bine că acele sume nu au fost cheltuite. Propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic şi dacă resursele vor fi epuizate, vom aloca noi resurse”, a explicat Florin Cîţu, marţi, după şedinţa coaliţiei.
Stimulare prin Hotărâre de Guvern
Totodată, premierul a menționat că se așteaptă ca actul normativ pentru cele două proiecte pilot, o hotărâre de guvern, să fie adoptat în ședință de Guvern, ca apoi să poată fi puse bazele acestora.
„Eu aştept actul normativ să fie adoptat în şedinţă de Guvern şi apoi să putem să punem bazele. Cred că o să fie hotărâre de Guvern. Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei. Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF cu bonurile fiscale şi cred că de acolo ne vom inspira”, a mai spus premierul Cîțu. Cât privește impactul bugetar pentru cele două proiecte, Florin Cîțu a precizat că este vorba de 50 de milioane de lei.
Acesta a fost intens criticat pentru eșecul campaniei de vaccinare, atât de colegii de partid, cât și de cei din Opoziție. De altfel, de la înceutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020, potrivit datelor oferite de CNCAV, au fost vaccinate 5.087.276 de persoane (dintre care 4.945.811 cu schemă completă – 502.069 cu serul de la Johnson&Johnson, monodoză), cu mult sub „borna” stabilită de premier pentru 1 iunie, adică de 5 milioane de persoane vaccinate.
Ludovic Orban avea o rețetă proprie de succes pentru a crește interesul pentru vaccinare