Senatorul Mihai Fifor se arată îngrijorat de cifrele publicate de Institutul Naţional de Statistică și presimte că, din toamnă, criza va lovi puternic românii. Ar fi existat soluții pentru evitarea colapsului, dacă Guvernul PNL ar fi luat în seamă ideile PSD, scrie Fifor. Senatorul PSD citează din INS, care se ocupă strict de statistici periodice și profită de ocazie pentru a sublinia că agricultura din România a fost distrusă de liberali.

Potrivit INS, în septembrie vom trece din starea de alertă, direct în starea de austeritate, care va lovi sever categoriile sociale cu venituri mici. Datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că am traversat deja două luni în care puterea de cumpărare a scăzut.

Prețurile la alimente au explodat. La fasole și cartofi de exemplu, au crescut încă din aprilie cu până la 20%, iar la fructe cu 24% față de începutul anului. INS susţine că perioada cea mai grea abia acum urmează. În septembrie prețurile la alimente ar putea exploda cu încă 23%! La pâine vor crește cel mai mult, din cauza secetei.

Anul ăsta importăm lactate, mezeluri, legume şi alte produse agricole în valoare de peste 4 miliarde de lei din Germania, Polonia, Spania ori Italia. Cauza austerităţii este guvernul PNL, care a distrus agricultura românească în mai puţin de un an şi a făcut ca produsele româneşti să fie puţine şi scumpe, iar cele din import să fie comercializate cu preţuri mari.

Guvernul a respins toate măsurile propuse de PSD pentru creşterea producţiei, refuzând să sprijine însămânţarea, să dea apa gratuit pentru irigaţii, să finanţeze programele de sprijin pentru fermieri, să finanţeze programele de investiţii pentru fermele de porci şi de păsări, să acorde scutirea de impozit în acest domeniu, să garanteze acordarea de credite fără dobândă”, avertizează Mihai Fifor.

Articolul precedentLitoralul (cu amenzi) pentru toți
Articolul următorPonta acuză PSD că se joacă de-a opoziția pe tema carantinei și izolării