Astăzi, sindicaliștii din Educație și-au propus să mărșăluiască în semn de protest pe străzile din București.
Potrivit rezoluției comune a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, marșul va porni din Piața Victoriei, la ora 11.00, urmând a se încheia în fața Palatului Parlamentului, la protest fiind așteptați „peste 15.000 de angajați din învățământ”.
Protestul a fost anunțat luna trecută, doleanțele și nemulțumirile fiind explicate la acel moment. Acum, într-o postare pe Facebook, Federațiile din Educație arată că este „unul dintre cele mai mari marşuri de protest din ultimii ani” și că mișcările vor continua chiar până la greva generală, pe 22 mai, în funcție de dorința membrilor de sindicat.
În postare se reiau și motivele pentru care angajații din sistem ies în stradă: majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii; renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.
„Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest.
Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar. (…)
Le mulţumim şi pe această cale colegilor noştri pentru solidaritatea de care dau dovadă şi anunţăm faptul că avem în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023”, se arată în postare.