Acțiuni realizate simultan, în județele Ilfov și Giurgiu, de polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, într-un dosar de braconaj, în care suspecte sunt 15 persoane.
Nu mai puțin de 17 mandate de percheziție domiciliare sunt puse în aplicare în această dimineață, bănuielile fiind că cele 15 persoane ar fi săvârşit infracțiuni la regimul cinegetic și la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică și mijlocie, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, prin folosirea câinilor ogari sau metişi ai acestora.
Potrivit Poliției Române, sistemul era bine pus la punct, iar persoanele implicate foloseau inclusiv dispozitive de vedere pe timp de noapte și autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.
„Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor criminaliști, echipelor de intervenție, precum și al polițiștilor structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și de la protecția animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Giurgiu și Teleorman”, se arată într-un comunicat, cu precizarea că în activități sunt implicați inclusiv specialiști din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Consiliului Județean Ilfov și Societății Ornitologice Române, „conform competențelor ce le revin”.