Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că e mândru de tinerii pe care i-a promovat ca primari, însă ”nu i-a ghicit pe toţi”. Darius Vâlcov, unul dintre cei patru tineri promovaţi de el, este ”un rebut” din punct de vedere moral, a precizat Băsescu.
”Nu face bine, dar să ştiţi că nu i-am ghicit foarte bine pe toţi. Să ştiţi că Vâlcov era la Tineret când a devenit primar de Slatina. Era la Tineret şi de la Tineret am trimis să candideze trei oameni – pe Falcă, pe primarul de la Braşov, pe Scripcaru, pe George şi pe Vâlcov la Slatina. Am spus: e timpul vostru! L-am mai luat şi pe Boc de pe plajă, de la Mamaia şi l-am trimis la Cluj. Din patru, cu trei am reuşit, unul a fost rebut. Rebut moral, că altfel nu a fost un primar slab. Dar moral, a fost un rateu”, a afirmat Băsescu, amintind că Vâlcov a candidat la Primăria Slatina când era la tineretul PD. Despre activitatea curentă a lui Vâlcov, fostul preşedinte a afirmat că acesta „duce economia într-o direcţie greşită”, a declarat Traian Băsescu într-un interviu la EuropaFM.
Întrebat dacă este mândru de Emil Boc, Băsescu a răspuns: „Sunt foarte mândru de Boc, de Scripcaru. Duceţi-vă la Braşov să vedeţi ce spun oamenii despre Scripcaru. Şi Falcă la Arad a fost un primar reuşit”. Darius Vâlcov, fost primar PD al municipiului Slatina, este în prezent consilierul premierului Viorica Dăncilă.