emilia sercan amenintare
DNA

Procurorul Ramona Mungiu de la DNA a solicitat ADP Sector 1 acordul cadru (contract de tip abonament) cu valoare maximă de 16 milioane de euro și contractele subsecvente pentru gărdulețe, stâlpișori, bănci și coșuri de gunoi din Sectorul 1, au declarat surse judiciare pentru G4media, citate de comisarul.ro.

Acordul cadru la care se face referire a fost încheiat, în 2019, între ADP Sector 1 și asocierea de firme Confecţii Metalice Mobilier Urban SRL, Edil Construct Design SRL şi Symmetrica. Acordul a fost încheiat în mandatul fostului primar PSD, Daniel Tudorache.

DNA a solicitat documentația de atribuire, acordul cadru, contractele subsecvente în valoare de peste 11 milioane de euro (banii efectiv cheltuiți până acum din contractul-abonament de 16 milioane de euro), procesele verbale de recepție a lucrărilor, facturile emise de ADP Sector 1, dar și corespondența dintre firme și autoritatea contractantă, potrivit surselor G4media.ro.

Potrivit datelor de la Registrul comerțului, liderul asocierii, Confecţii Metalice Mobilier Urban SRL din Piatra Neamţ, este deținută de Cezar-Neculai Stănescu. Potrivit datelor de pe site-ul ministerului de Finanțe, firma a fost înfiinţată în 2016, iar în 2019 avea 3 angajați și un profit net de peste 1 milion de euro. în condițiile în care, cu un an înainte, în 2018, avea 2 angajați și un profit net de 190.000 de euro. În 2018, firma figurează în SEAP cu cinci contracte cu ADP Sector 1, prin achiziție directă, pentru furnizare de mobilier urban.

O altă firmă din asociere este Edil Construct Design SRL din în Sectorul 1, deținută de Ion Leescu și Jean Olteanu. Cei doi dețin și firma Minnie Com. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, până în aprilie 2010, Leescu și Olteanu au fost parteneri în firma Minnie Com cu Emanoil Bocean, fost consilier al ex-primarului PNL al Sectorului 1, Andrei Chiliman, și coordonator al Poliției Locale Sector 1.

În ianuarie 2017, ca urmare a unui dosar al DNA Ploiești, Bocean a fost condamnat definitiv la 6 ani de pușcărie pentru o șpagă de 2.256.000 lei de la oameni de afaceri ca să îi ajute să obțină contracte în Sectorul 1.

ADP Sector 1, „client” vechi la DNA

De altfel, ADP Sector 1 a mai fost în atenția DNA-ului, când în 2018, procurorii Secției de combatre a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale a cinci persoane din cadrul ADP. Este vorba de Eugen Milea, directorul general, Lucian Bichir (șef Serviciu Achiziții), Daniel Andronie (șef Serviciu Juridic),  Anca Mihalache și Gabriel Ocnaru (ambii inspectori în cadrul Serviciului Anchiziții).

„În perioada 2009 – 2018, funcționari din cadrul Administrației Domeniului Public (ADP) Sector 1 București, fără să existe o strategie bugetară care să cuprindă standarde de cost, au cheltuit suma de aproximativ 535.347.970 lei pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi, precum și pentru alte lucrări de întreținere și recondiționare de echipamente de joacă și mobilier urban. Din suma totală, 80.500.280 lei a fost alocată și cheltuită cu încălcarea dispozițiilor legale (conținute în OUG 34/2006, O.G. nr. 119/1999), cauzându-se o pagubă de aceeași valoare Administrației Domeniului Public Sector 1 București, corelativ cu obținerea unor foloase necuvenite de către firmele contractante”, se arăta în comunicatul DNA, de la acea vreme.

Dosarul lui Chiliman a fost clasat de DNA

Articolul precedentStarea de alertă, prelungită cu încă 30 de zile
Articolul următor„Nu Biserica e averea Arhiepiscopului, ci Arhiepiscopul e averea Bisericii”