Turcan face ordine în sporurile bugetarilor

Se intenționează modificarea legii salarizării, astfel încât sporurile acordate bugetarilor să nu fie mai mari de 20% din nivelul salariului de bază

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, în cursul serii trecute că urmează o reformă a sporurilor salariale primite de bugetari, astfel încât, pe viitor, să nu mai vorbim despre bonusuri acordate „pe ochi frumoși” și din motive irelevante muncii prestate de aceștia.

Raluca Turcan: „Avem sporuri create ca artificii ca să crească salariile”

Ministrul a declarat că aceste sporuri ar putea fi reduse „în sumă fixă”, iar acolo „unde salariile chiar trebuie să crească, pentru că au fost lăsați în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventezi sporuri care mai de care mai năstrusnice, ci mai degrabă ajuți omul să aibă un salariu de bază mai mare.”, a mai spus Turcan.

Mai mult decât atât, este de părere Raluca Turcan, ar exista unele categorii care nu ar fi fost introduse pe grila de salarizare. „Am primit de la autoritățile publice locale solicitarea să fie și ei introduși pe grilă, pentru că salarizarea din primării, de exemplu, se face raportat la salariul primarului. Avem anomalii în care salarii dintr-o primărie micuță sunt mai mari decât într-o primărie, reședință de județ, uneori chiar mai mari decât în administrația centrală, ceea ce este nefiresc.”, a completat ministrul Muncii și al Protecției Sociale.

Sporurile să se acorde nu mai mult de 20% din nivelul salariului de bază

„Vom aștepta propuneri de la Educatie, Sănătate, Justiție, Interne, Apărare, cu solicitarea noastră să țină cont de aceste principii de bază. După ce avem viziunile pe fiecare categorie socio-profesională, mergem la Finanțe și vor spune «aceasta este anvelopa în care trebuie să vă încadrați și așezați-vă planul de majorări ulterioare salariale în funcție de asta». Cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile. Politica noastră, în materie de salarizare în sistemul public, pleacă de la o mai bună ierarhizare pe grila de salarizare pentru categoriile socio-profesionale iar sporurile să se acorde nu mai mult de 20% din nivelul salariului de bază.”, a mai spus ministrul.

Georgiana Hosu a câștigat aproximativ 4.500 euro lunar, în „perioada DIICOT”

Soluția ministrului Turcan: sporurile să fie strict pe două dimensiuni, mai exact, „o categorie de muncă extremă, cum ar fi munca la distanțe foarte mari sau în condiții extrem de periculoase și una care să fie de sporuri motivaționale. În felul acesta vom avea o lege a salarizării unitare”, a declarat Raluca Turcan, marți seară, la B1TV, citată de Digi24.

Articolul precedentGeorgiana Hosu a câștigat aproximativ 4.500 euro lunar, în „perioada DIICOT”
Articolul următorIncendiu de proporții în Strasbourg, în clădirea ce găzduiește centrul OVH
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.