Afirmaţiile făcute de Dacian Cioloş vin în contextul în care, atât George Simion, cât şi senatoarea Diana Şoşoacă au continuat să-şi hărţuiască mai mulţi colegi din Parlament.
De asemenea, Camera Deputaţilor a adoptat, în cursul zilei de miercuri, modificări la Regulamentul Camerei, în urma agresiunii liderului AUR, George Simion.
Copreședintele AUR l-a agresat pe Virgil Popescu în timp ce acesta vorbea, luni, de la plenul Parlamentului, în timpul moțiunii simple împotriva ministrului Energiei.
Deşi au fost interzise gesturile agresive şi violenţa verbală, George Simion a continuat circul în Parlament. Acesta a declarat că nu va respecta noul regulament al Camerei Deputaţilor
Sancțiunile în aceste situații sunt:
- evacuarea din sală;
- diminuarea indemnizației cu până la 50% pentru cel mult 6 luni;
- în cazul abaterilor repetate, se recurge la retragerea personalului și beneficiilor.
În plus, transmisiile live pot fi făcute de deputaţi atât în plen, cât şi în comisii. Totuşi, aceştia trebuie să stea doar în perimetrul grupului parlamentar din care fac parte.
Conform declaraţiilor făcute de Cioloş, cetățenii așteptau de la Parlament și de la ministrul Popescu explicații despre mărirea facturilor. În schimb, au primit circ și diversiuni. În loc să fie demis de premierul Ciucă, a câștigat timp, cu ajutorul AUR.
Cioloş consideră că “George Simion este cel mai bun prieten al PSD și PNL”. Cu toate acestea, tot el afirmă că Virgil Popescu este o victimă a parlamentarilor AUR
“Întreaga clasă politică este mulțumită de scandalul dintre George Simion și Virgil Popescu. AUR mai câștigă niște puncte în radicalizarea unei părți de electorat. PSD și PNL scapă să răspundă la întrebările grele, Virgil Popescu a devenit victima extremiștilor și scapă temporar de criticile îndreptățite. Premierul Ciucă nu are nicio bătaie de cap cu demiterea unui ministru incompetent.
Singurii care pierd după această diversiune sunt cetățenii care nu primesc niciun răspuns la dezastrul facturilor la energie, și USR, pentru că moțiunea împotriva ministrului Energiei trece cel puțin în planul doi. În mod normal, ministrul Popescu ar fi trebuit demis imediat”, a scris Dacian Cioloş, pe contul de Facebook.
Dacian Cioloş: “Existența AUR este mană cerească pentru PSD și PNL”
Acesta a afirmat că, atât PSD, cât şi PNL au condus România pentru 30 de ani și singura lor teamă este apariția unei forțe politice adânc ancorate în societatea civilă și direct răspunzătoare cetățenilor.
În acest context, mascarada populist-violentă pe care o practică AUR este perfectă pentru PSD și PNL.
Cioloş a mai precizat că AUR nu atacă niciodată, cu adevărat, PSD și PNL. Prin urmare, dușmanii săi rămân parlamentarii USR, dar și societatea civilă.
În momentul de faţă, există un parteneriat tacit între PNL, PSD şi AUR, parteneriat pe care politicienii refuză să îl recunoască
Concluzionând, fostul lider USR a precizat că partidul are o misiune grea în acest moment. Singura soluție este un parteneriat solid cu societatea civilă, care trebuie să înțeleagă că nu există altă soluție pentru transformarea României.
“Viața politică ar trebui să fie vie și dinamică. Ar trebui să permită accesul la dezbateri și decizii tuturor cetățenilor interesați. Să nu cultive caste, găști sau grupuri de interese. Parteneriatului dintre PSD și PNL cu AUR trebuie să i se opună un parteneriat cu societatea civilă, dacă ne dorim să schimbăm actuala stare de lucruri”, conchide Dacian Cioloş.