Cum poți rămâne fără bani în pandemie? Nu, nu e vorba de investiții proaste, de cheltuieli majore și nejustificate sau de viciile care micșorează portofelul.

E vorba de mediul online care nu este întotdeuna sigur și prietenos, oricât de mult ne-am obișnuit cu cumpărăturile și achizițiile de la un click distanță.

Au existat mereu tranzacții suspecte, a existat înșelătoria ”pe mail” și a existat frauda pentru care mulți și-au dat chiar și acordul, în necunoștință de cauză.

Procedura de recuperare a sumelor poate dura şi câteva luni

După ce s-au trezit cu conturile goale, mulţi români au făcut plângeri penale, la Poliţie.

Aceștia şi-au introdus datele bancare fie pe site-uri clonate, fie nesecurizate – susţin specialiştii în domeniu. Din păcate, procedura de recuperare a acestor sume poate dura şi câteva luni.

Un exemplu: o tânără a încercat să-şi vândă costumul de schi pe internet. De îndată, a fost contactată de o persoană.

Mi-a dat un link şi mi-a spus că totul a fost plătit şi trebuie să confirm plată. Nu m-am gândit că ar putea să fie țeapă. Mi-am pus datele şi apoi am văzut că mi-au dispărut 10 milioane de pe card.”

Phishing: Pericolul real din spațiul virtual

Nu este un caz singular, frauda prin intermediul accesării mediului online există de ani buni, dar a luat o cu totul altă amploare pe perioada panemiei, sute de persoane din toată ţara ajungând să fie păcălite prin această metodă, numită de specialişti – phishing.

Ce se întâmplă: există indivizi care pretind că sunt cumpărători, trimit un link fraudulos şi reuşesc, astfel, să obţină datele confidenţiale ale cardului, care îi ajută să fure bani.

Reprezentanţii băncilor ne recomandă să ne activăm notificările pe aplicaţiile bancare. În acest fel vom fi la curent cu statusul contului, putând verifica inclusiv ora tranzacţiei sau dacă, de exemplu, există o tranzacție dublată.

Români lăsați fără bani în urma unor tranzacții online. Cum putem evita înșelătoriile

Trebuie să fim atenţi la denumirea site-ului

Ioana Pârvu, director carduri şi soluții de plată: “Dacă noi nu am efectuat nicio tranzacţie, aceste notificări ne ajută să identificăm că cineva a încercat o tentativă de fraudă. Şi atunci imediat ar trebui să contactăm banca. Sunt situaţii în care putem destul de greu să recuperăm sumele.

Mihai Rotaru, purtător de cuvânt CERT-RO: ”Trebuie să fim atenţi la denumirea site-ului, pentru că personal chiar am întâlnit site-uri care aveau domeniul .online, sau .xyz, nu .ro. De multe ori, atacatorii nu sunt vorbitori de limba română nativi. Sunt străini cel mai probabil şi folosesc instrumente automate de traducere pentru a se conversa cu potenţialele victime.

Și, pentru că trăim în epoca tehnologiei, iar anul 2020 ne-a învățat cât preț se pune pe siguranță, putem apela și la o altă metodă: să avem un alt card, cu fonduri limitate, numai pentru tranzacţiile online şi, indiferent de situaţie, să nu avem încredere în toate site-urile.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentSelena Costea, inspectorul școlar general care confundă numerologia cu materia școlară
Articolul următorMarinarii răpiți anul trecut în Golful Guineei au fost eliberați
Jurnalist full-time / Pesimist part-time