Consiliul Concurenței așteaptă opinii referitoare la intenția anunțată de Societatea Energetică Electrica SA de a prelua cinci companii care își desfășoară activitata în domeniul producției și comercializării energiei electrice generate în parcuri fotovoltaice situate în județele Cluj, Prahova și Arad.
Astfel, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, în acest moment este analizată intenția Electrica de a încorpora societățile TCV Impex SA, ACV Solar Technology SA, TIS Energy SA, Delta & Zeta Energy SA și Gama & Delta Energy SA.
Din ce precizează instituția de control, toate operațiunile de acest fel trebuie autorizate de Consiliul Concurenţei, care urmează a „evalua această tranzacție în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”.
„Grupul Electrica este activ pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și în sectorul serviciilor tehnice. Electrica este de asemenea activă și pe piața românească a producției și comercializării energiei electrice, prin Electrica Energie Verde 1 SRL, care deține un parc fotovoltaic în Stănești, Giurgiu”, explică Consiliul Concurenței „atracția” societății vizavi de companiile care activează în domeniul producției și comercializării energiei electrice generate în parcuri fotovoltaice.
Cu toate acestea, potrivit unei Hotarâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societatea Energetică Electrica SA („Electrica” sau „Societatea”) din data de 8 decembrie 2021, acționarii „au respins urmatoarele puncte: Aprobarea achiziționării de către Societatea Energetică Electrica S.A. („Electrica”) (…) a următoarelor participații ale MT Project B.V. („MTP”) și HiTech Solar Investment GmbH („HSI”): în TCV Impex S.A. („TCV”), (…) în ACV Solar Technology S.A. („ACV”) (…), în TIS Energy S.A. („TIS”)(…), în Delta & Zeta Energy S.A. („DZE”), (…) în Gama & Delta Energy S.A. („GDE”)”.