Deva, Hunedoara, Orăștie și alte localități din zona centrală a județului ar putea fi invadate de gunoaie după ce Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, condus de Laurențiu Nistor, a reziliat contractul cu fostul operator, Brai Cata SRL, iar instanțele au stabilit că noul contract a fost atribuit ilegal de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul de Gestionare Integrată a Deșeurilor” (ADI SIGD) Hunedoara firmei Supercom SA, a fostului senator PSD și vicepreședinte UNPR Ilie Ciuclea.
Pe 31 octombrie, Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat în acest caz prin sentință definitivă, dispunând anularea atribuirii contractului de zeci de milioane de lei, care nu s-a făcut în baza unei licitații, ci prin „negociere directă fără publicarea unui anunț”, o procedură care încalcă legea achizițiilor publice.
Război în instanță. Tribunalul București a constatat nulitatea procedurii de atribuire a contractului firmei Supercom SA
Dosarul atribuirii ilegale a contractului pentru colectarea deșeurilor din Zona 3 – „Centru”, din care fac parte Deva, Hunedoara, Orăștie și alte 34 de localități, a ajuns în instanță în urma contestației nr 53.072/31.10.2022, depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de fostul operator din zona „Centru”, Brai Cata SRL București.
Consiliul a constatat că atribuirea contractului de către ADI SIGD Hunedoara s-a făcut prin încălcarea legii dar, prin Decizia 2461/C5/2630 din data de 22.11.2022, CNSC a constatat că nu are competența materială de judecare a litigiului și a dispus trimiterea dosarului la Secția de Contencios Administrativ a Tribunalul București.
Pe 13 ianuarie, Tribunalul București a pronunțat decizia prin care a constatat nulitatea procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea contractului și a amendat ADI SIGD Hunedoara cu 1.000.000 de lei.
„Instanța: (…) Constată nulitatea procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea Contractului LOT3 nr. 44/10.10.2022. În temeiul art. 58 alin. (3) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 101/2016 aplică următoarele sancţiuni alternative: – limitează efectele contractului, în sensul că reduce termenul de execuţie la 01.05.2023, dată la care contractul încetează; – aplică pârâtei ADI Hunedoara o amendă judiciară în cuantum de 1.000.000 lei”, se spune în decizia Tribunalului.
Amenda uriașă, de 1.000.000 de lei, era dovada concretă a gravității ilegalității comise de șefii administrației din Hunedoara în atribuirea contractului. Ulterior, amenda a fost anulată, dar asta nu înseamnă că gravitatea faptelor s-a diminuat.
Recursul a complicat lucrurile
ADI SIGD Hunedoara și „clientul” său favorit, Supercom-ul lui Ilie Ciuclea, au făcut recurs și dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, care a admis recursul ADI-ului, dar a respins recursul declarat de Supercom SA.
Dosarul a fost disjuns. Capătul de cerere referitor la anularea contractului încheiat ilegal între ADI SIGD și Supercom SA a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, iar partea de contestație referitoare la anularea procedurii de atribuire a contractului a fost trimisă spre soluționare la CNSC.
„Instanța: constată nul recursul formulat de recurenta-pârâtă Supercom SA. Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADI SIGD Judeţul Hunedoara”. Trimite contestaţia formulată de contestatoarea Brai Cata SRL, având ca obiect anularea procedurii de atribuire, spre soluţionare de către CNSC.
Trimite spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ capătul de cerere privind anularea contractului de achiziţie publică”, se spune în decizia nr 55/06.03.2023 a Curții de Apel București.
CNSC a anulat procedura ilegală prin care ADI „Deșeuri” a atribuit contractul de 450 milioane firmei lui Ciuclea
CNSC a luat în discuție sentința Curții de Apel București și prin decizia nr 1088/C5/455, din data de 12 mai 2023 a dispus anularea procedurii.
„Consiliul decide: admite contestația formulată de Brai Cata SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara și anulează procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”, se spune în Decizia 1088/C5/455/12.05.2023 A CNSC.
Hotărârea CNSC de anulare a „procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare” în baza căreia a fost încheiat contractul dintre ADI SIGD și Supercom SA, era primul pas în anularea contractului.
Curtea de Apel Alba Iulia a anulat procedura prin care contractul a fost atribuit Supercom-ului lui Ciuclea
ADI-ul din Hunedoara a atacat în instanță decizia CNSC și pe 25 mai 2023 dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel București. În dosarul nr 3496/2/2023, instanța și-a declinat competența teritorială în judecarea acestui litigiu și pe 20 septembrie a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Alba Iulia.
Pe 31 octombrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a respins constestația ADI SIGD Hunedoara la Decizia nr 1088/C5/845/12.05.2023, prin care CNSC a dispus anularea procedurii de atribuire a contractului încheiat cu Supercom SA.
„Instanța: respinge ca nefondată plângerea formulată de către petenta ADI SIGD Județul Hunedoara împotriva Deciziei nr.1088/C5/845/12.05.2023 a CNSC. Definitivă”, se spune în decizia nr 592/31.10.2023 a Curții de Apel Alba Iulia.
Decizia Curții de Apel Alba Iulia este definitivă. Nu mai este nicio cale de atac. Prin această sentință a Curții de Apel Alba Iulia este desființat un întreg scenariu pus la cale pentru ca Supercom SA să primească, prin negociere, contractul de zeci de milioane de lei pentru colectarea deșeurilor din Zona 1 – „Centru”.
Oamenii lui Dan Stoian au pus la cale un scenariu care să impună atribuirea contractului numai firmei lui Ciuclea
Să revenim la dezbaterea care avea loc la începutul lunii mai în ședința Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), pentru că din constatările membrilor consiliului aflăm detaliile manevrelor puse la cale de oamenii directorului ADI SIGD, Dan Stoian, pentru favorizarea Supercom SA.
Citește și Pregătiri pentru atribuirea „cu dedicație” a contractelor de colectare a deșeurilor în Hunedoara. Miza „operațiunilor”, 450 de milioane de lei!
În motivarea deciziei, se conturează punerea la cale a unui scenariu prin care se miza pe crearea unei crize de timp care putea duce la blocarea colectării deșeurilor și astfel să se justifice acordarea contractului Supercom SA prin „negociere directă”, ca să nu se ajungă la o criză a gunoaielor la Deva și Hunedoara.
Noul contract trebuia încheiat în termen de 3 luni de la rezilierea contractului cu Brai Cata pentru colectarea deșeurilor din Zona 3 – „Centru”, adică până pe data de 26 octombrie 2022. A fost aleasă aceeași metodă utilizată și atunci când i-a fost atribuit Supercom SA contractul de administrare a Depozitului ecologic CMID Bârcea Mare. Atunci, lucrurile au fost tergiversate, astfel încât să nu mai fie timp pentru organizarea unei licitații la care să se prezinte și alți operatori de salubritate și contractul a fost atribuit Supercom SA prin încredințare directă.
De această dată s-a mers pe varianta organizării unei „negocieri competitive”, o competiție de oferte cu eșec programat. Pe 20 iulie, Adunarea Generală a Acționarilor de la ADI SIGD a aprobat hotărârea nr 12/2022, prin care se dădea undă verde documentației procedurii de „negociere competitivă”.
Directorul Dan Stoian a dispus ca pe 11 august 2022 să aibă loc „negocierea competitivă”, pe care tot Dan Stoian a anulat-o două săptămâni mai târziu, pe 25 august. Și după ce a demonstrat că a fost ratată procedura competitivă, tot Dan Stoian a trecut la procedura de „negociere directă fără publicarea unui anunț”, care îi permitea să încheie contractul cu cine vrea el, adică cu Supercomul lui Ciuclea.
„După rezilierea contractului de delegare, încheiat cu Brai Cata SRL, în data de 26.07.2022, a lăsat să curgă o perioadă de 16 zile până la publicarea în SEAP a anunțului de participare din 11.08.2022, a organizat o procedură de negociere competitivă, pretinzând termene mai reduse, pe care a anulat-o prin Procesul-Verbal de anulare a procedurii din data de 25.08.2022, și a continuat cu atribuirea directă a Contractului lot 3, nr 44/10.10.2022, printr-o procedură nelegală”, se arată în motivarea Deciziei 1088/12.05.2023 a CNSC.
ADI-ul condus de Dan Stoian a mizat pe criza de timp și pentru a invita la negocierea noului contract un singur operator, adică exact firma Supercom SA.
„ADI Hunedoara a optat pentru transmiterea unei invitații către un singur ofertant (Supercom – n red), având în vedere termenul scurt pe care autoritatea contractantă îl mai avea la dispoziție (până la 26.10.2022) pentru încheierea unui contract de servicii având ca obiect prestarea serviciilor de salubrizare în Zona de colectare 3 Centru, precum și pentru a preîntâmpina formularea unor posibile contestații la rezultatul procedurii, în cazul în care ar fi invitat să participe mai mulți ofertanți”, se mai spune în motivarea deciziei CNSC din 12 mai 2023.
ADI „Deșeuri” condus de Dan Stoian a încheiat cu Supercomul SA al lui Ilie Ciuclea contractul nr 44/10.10.2022, pentru colectarea deșeurilor în „zona 3 – Centru”.
După două săptămâni, pe 23 octombrie Ilie Ciuclea i-a invitat pe Laurențiu Nistor și Dan Stoian la festivitatea triumfală în care a prezentat flota de mașini de gunoi cu care face colectarea în Zona 3 – „Centru”, sărbătorind împreună încă un pas făcut spre monopolul Supercom în salubrizarea din Hunedoara.
O scurtă istorie a ascensiunii Supercom în salubrizarea din Hunedoara
„Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor” (SMID) Hunedoara a fost înființat în baza unei finanțări europene de 55 milioane de euro. Elementul cel mai important este Depozitul Ecologic „Centrul de Management Integrat al Deșeurilor” (CMID), în valoare de 9 milioane euro, situat la Bârcea Mare, în apropiere de Deva.
Pentru atribuirea administrării SMID a fost întocmit un „Studiu de oportunitate pentru delegarea serviciilor de operare ale SMID, Judetul Hunedoara”, de 125 de pagini, dar pentru că lucrurile au fost tergiversate nu a fost organizată o licitație pentru operarea CMID Bârcea Mare. S-a mers pe atribuire directă.
Supercom SA a primit de la CJ Hunedoara, în 2019, prin încredințare directă administrarea CMID Bârcea Mare și colectarea deșeurilor din Zona 4 – „Valea Jiului”.
În celelalte trei zone, zona 1 – „Brad”, zona 2 – „Hațeg”, zona 3 – „Centru”, colectarea deșeurilor este realizată de Asocierea SC Brai Cata SRL București – SC Ted Trans SRL Petroșani, desemnați prin licitație.
Dar Ilie Ciuclea voia monopolul salubrității din Hunedoara și după câteva luni șefii CJ s-au executat, demarând rezilierea contractelor încheiate cu Brai Cata SRL București. În ședința de pe 30 iunie 2020 CJ Hunedoara a aprobat „demararea procedurilor de reziliere a Contractelor de delegare încheiate cu Brai Cata SRL și Ted Trans SRL pentru Zonele de colectare 1 – Brad, 2 – Hațeg și 3 – Centru”.
În același timp, Supercom SA, care deține contractul de administrare a depozitului a refuzat să încheie contract cu Brai Cata SRL pentru depozitarea la CMID Bârcea Mare a deșeurilor colectate de această firmă din zonele 1-2 și 3. Deșeurile aduse de Brai Cata SRL erau primite la Depozitul Bârcea Mare, dar numai cu plata cash, fără să existe un contract cu Supercom.
După aceste manevre, ultimul pas a fost făcut de CJ Hunedoara, condus de Laurențiu Nistor. Pe 17 decembrie 2021, CJ Hunedoara a aprobat Hotărârea nr 340/2021, prin care au fost reziliate contractele încheiate de ADI SIGD cu Brai Cata pentru colectarea deșeurilor din „zona 2 Hațeg” și „zona 3 Centru”. Astfel se dădea „undă-verde” atribuirii noilor contracte Supercomului lui Ciuclea.
Dar, potrivit legii, Brai Cata SRL era obligată să continue colectarea deșeurilor încă o perioadă, de 180 de zile, adică până în iunie 2022. Contractul cu Brai Cata SRL pentru colectarea deșeurilor din Zona 3 – „Centru”, Deva, Hunedoara, Orăștie și alte 34 de localități a fost reziliat pe 26 iulie 2023.
Miza acestor manevre: contractele pentru zonele 1-2 și 3 pentru zece ani de operare sunt în valoare de 450 milioane lei. Fără TVA!
Găsim o explicație a acestor manevre pentru atribuirea firmei Supercom SA a contractelor de colectare a deșeurilor din localitățile hunedorene în „Studiul de oportunitate pentru delegarea activităților serviciului de salubrizare în cadrul SMID în Județul Hunedoara”, realizat de EPMC Consulting SRL Cluj în baza contractului nr 13/25.06.2021 încheiat cu ADI SIGD.
La capitolul „5.3. Previziuni privind valoarea estimată a Contractului de delegare”, nu apare deloc zona 4 – „Valea Jiului”, în care colectarea este deținută de Supercom SA din 2019, dar sunt estimate valorile contractelor din Zonele 1-2 și 3, în care colectarea o făcea Brai Cata SRL. Estimarea contractelor de colectare pentru zonele 1-2 și 3 era realizată pentru o perioadă de 10 ani.
În varianta de atribuire, pentru 10 ani, a unui singur contract pentru toate cele trei zone, valoarea totală (fără TVA) a contractului este estimată la de 442.661.156 de lei.
Evident că atribuirea unor contracte în valoare de aproape 450 de milioane de lei fără TVA, din bani publici, este o miză uriașă.
Urmează anularea contractului dintre ADI „Deșeuri” și Supercom de către Tribunalul București
Odiseea atribuirii ilegale a contractului de colectare a deșeurilor din Zona -3 – „Centru” nu s-a încheiat. Magistrații Tribunalului București trebuie să judece capătul de cerere referitor la anularea contractului dintre ADI „Deșeuri” și Supercom. Procesul a fost suspendat până la judecarea contestației ADI la decizia prin care CNSC dispunea anulare procedurii de atribuire a contractului.
Acum, după ce Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat, va începe judecarea cauzei și e greu de crezut Tribunalul București nu va anula contractul dintre ADI SIGD și Supercom SA, după ce o instanță superioară a dispus anularea procedurii de atribuire a contractului.
Cine este păgubit de manevrele lui Dan Stoian și Laurențiu Nistor? Sutele de mii de hunedoreni care își plătesc taxele de salubritate
Odată finalizate aceste bătălii în justiție, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu colectarea deșeurilor din Deva, Hunedoara, Orăștie și celelalte 34 de localități. Probabil că, timp de 2-3 luni, colectarea deșeurilor se va face în baza unei clauze de forță majoră, dar după aceea ce se va întâmpla?
Principalii vinovați de această situație sunt directorul ADI SIGD, Dan Stoian și șeful CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, care au protejat sistematic neregulile firmei lui Ciuclea, acceptând raportări false decontate din banul public, deversări de levigat și o lungă serie de încălcări ale legii constatate de Garda de Mediu și APM Hunedoara. Prin atribuirea contractului de colectare în Zona „Centru”, se făcea încă un pas către monopolul Supercom SA în salubrizarea din Hunedoara.
În urma acestor manevre, cei păgubiți sunt sutele de mii de hunedoreni care își plătesc taxele de salubritate pentru a beneficia de un serviciu public esențial, dar constată că nimeni nu se zbate pentru calitatea serviciilor care le sunt oferite și banii strânși din impozitele lor sunt doar miza unor afaceri pe bani publici.