Liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat, astăzi, că echipele de negociere ale social democraților și liberalilor vor începe primele discuții în vederea uniformizării programului de guvernare, subliniind totodată că PSD nu este dispus să renunțe la un portofoliu „crucial” pentru PNL – Finanțele, dar nici la funcția de premier. De altfel, „formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal” este prima condiție pe care PNL a anunțat-o luni seară, după votul începerii negocierilor cu PSD, susținând că aceasta nu este negociabilă.
„Astăzi se va face cred că echipa care să înceapă să uniformizeze cele două programe de guvernare, ale PNL şi PSD, dar va fi o întâlnire şi cu UDMR şi minorităţile, fiindcă această alianţă va fi formată, dacă se reuşeşte, din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi”, a declarat, marţi, Marcel Ciolacu, la sediul PSD.
Cât privește împărțirea ministerelor, Ciolacu afirmă că trebuie respectată ponderea parlamentară, „nu există niciunde în lume o altfel de măsură”, a mai spus liderul social democrat, care de asemenea a precizat că nu va ceda ministerul Finanțelor, dar nici funcția de premier. „Eu cred că nu se poate aşa ceva”, a subliniat Ciolacu.
Modificarea Constituției, neprioritară în acest moment
Luni, UDMR a anunțat că „această coaliție are sens doar dacă se pot face reforme pentru revizuirea Constituției – introducerea republicii parlamentare poate fi un astfel de obiectiv important”, potrivit unui comunicat oficial, menționându-se că UDMR militează ca „reforma constituțională să asigure condițiile reale pentru înfăptuirea unei justiții independente”.
În acest context, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă PSD i-a în calcul acest aspect. „Nu cred că este o prioritate în acest moment. Haideți să ne întoarcem la prioritățile românilor acum. Vom avea discuții pe viitor și despre modificarea Constituției”, a concluzionat Marcel Ciolacu.
La rândul său, Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD afirma, luni seară, la Digi 24, că s-a vorbit despre modificarea Constituției, dar ca principiu. „Sunt 70% dintre români care spun că ar trebui modificată Constituția. De 6 luni avem un forum intern. Vă spun numai două lucruri pentru care trebuie să discutăm modificarea Constituției, și apoi forma de republică. Populația nu e de acord cu republica parlamentară”, a transmis Dîncu, întrebându-se retoric, „care e raportul dintre libertate și egalitate în Constituție?”