Noul demers al Avocatului Poporului, referitor la explicațiile pe care le cere vizavi de posibilitatea ca polițiștii să facă controale îmbrăcați în civil, este pus sub semnul îndoielii de fostul ministru al Justiției, Ana Birchall. Aceasta crede că de fapt Renate Weber are interese ascunse și de fapt nu este preocupată de binele cetățenilor, așa cum ar trebui să fie un Avocat al Poporului. Ieri, Avocatul Poporului a comunicat că s-a sesizat din oficiu, după ce IGPR a anunțat că polițiști în civil vor patrula fără uniformă pentru verificarea respectării regulilor din starea de alertă, și a solicitat un punct de vedere ministrului de Interne Marcel Vela. Renate Weber vrea să afle care este legea care stă la baza măsurilor și atrage atenția asupra faptului că anumite persoane pot profita de pe urma noilor măsuri și se pot da drept polițiști pentru a obține bani sau alte foloase materiale de la cetățeni, fără a avea acest drept.
„Spuneți voi ce poți să mai scrii când vezi așa ceva?! Oare doamna avocat al poporului nu știe de „baza legală” în care, de exemplu, și polițiștii care lucrează în direcția de investigare a infracțiunilor economice patrulează în civil? Oare toate acțiunile doamnei Weber sunt simple coincidențe, când observăm că în aceeași perioadă, de mult prea multe ori, se regăsesc și mesajele promovate intens de rușii de la Sputnik, de exemplu!? Oare care este scopul real al acțiunilor din ultimele luni ale doamnei avocat al poporului atât de intens promovată și susținută de Sputnik?”, se întreabă, retoric, Ana Birchall.