Sursa: pixabay.com

Tot mai multă armonie între PSD și AUR, mai nou, ieri, cele două formațiuni dându-și reciproc voturile în Parlament pentru a schimba conducerile la TVR și Radioul Public.

De ieri, s-a decis ca Sorina Matei, susținută de AUR, va conduce TVR-ul, iar Răzvan Dincă, susținut de PSD, va conduce Radioul Public.

Faptul că a existat din nou o înțelegere directă între PSD și AUR pentru a-și susține reciproc favoriții nu este doar un simplu zvon, ci a fost confirmat chiar de Petrișor Peiu.

„Nu am ales-o eu (pe Sorina Matei), știți că nu mă pricep la asta. Nu știu, mie așa mi s-a dat, chiar nu mă bag în subiectul ăsta, nu sunt specialist. Mie mi-a spus președintele (…). Acum, nu știu cine a propus-o, cum a fost. (…) Și noi le-am votat omul de la radio”, a declarat acesta ieri.

Votul pentru conducerea interimară a celor două entități media de stat a fost necesar întrucât Curtea Constituțională (CCR) a declarat neconstituțională procedura de numire a vechii conduceri – Adriana Săftoiu la TVR și Robert Schwarz la Radio.

Noua șefă a TVR, Sorina Matei, a lucrat la Jurnalul Național, Antena 1, Antena 3, B1TV, România TV, Digi24, Aleph News și Mediafax. Pe de altă parte, Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021-2025, în condițiile în care anterior, în 2017, fusese condamnat de Tribunalul București la 6 ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese. În 2018 a fost achitat pentru că abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminat.

Cele două conduceri interimare vor rămâne în funcție până la desemnarea unor noi consilii de administrație, după care vor urma procedurile pentru numirea conducerilor definitive. Interimatele vor dura 60 de zile.

Articolul precedentDouă persoane au murit iar alte două au fost rănite în urma unui atac rusesc lângă frontiera Republicii Moldova
Articolul următorDouă societăți din Sebeș, acuzate de poluare prin evacuarea în atmosferă de substanțe periculoase