Instanța a respins cererea de intervenție pe care Liviu Dragnea a făcut-o în dosarul în care PSD solicita ca Tribunalul București să ia la cunoștință noile modificări din partidul pe care acesta l-a condus până în mai. Potrivit Hotnews, Tribunalul București a admis doar cererile PSD și a încuviințat modificările. Cu toate acestea, soluția dată azi la tribunal nu este definitivă.

Potrivit aceleiași surse, Liviu Dragnea a făcut în cererea sa de intervenție o paralelă cu situația celor două angajate a DGASPC Teleorman, a căror activitate a cauzat pierderi instituției, întruct ele lucrau în realitate la PSD. Hotnews citează mainnews.ro, care a publicat fragmente din cererea de intervenție. În document se arată că soluția instanței în cazul angajatelor DGASPC duce la concluzia că „fie organizația de partid PSD Teleorman trebuie dizolvată și dizolvarea constituie modificare de statut și trebuie comunicată Tribunalului București, fie, în situaţia în care partidul PSD central nu a procedat în maniera acesta, și în data de 29 iulie 2019 au participat inclusiv reprezentanți din cadrul organizației de partid PSD Teleorman la votarea modificărilor la statut, suntem în ipoteza juridică în care conduita PSD Central echivalează cu însușirea actului ilegal comis de organizația PSD Teleorman in intervalul 7.07.2006- 18.12.2012, ceea ce duce chiar la dizolvarea partidului politic PSD însuși”.

Articolul precedentFlorin Iordache despre Liviu Dragnea: „Bate câmpii. Nu sunt şanse să aibă câştig de cauză în instanţă”
Articolul următorAdrian Năstase: „În ultimii ani, în România s-au înmulțit foarte mult șacalii. Influența lor se simte și în politică”