Ministrul Muncii și-a reafirmat în această seară susținerea pentru premierul Florin Cîțu la conducerea Partidului Național Liberal. Susținerea Ralucăi Turcan ar avea la bază chiar experiența sa politică, aceasta fiind însă pe moment rezervată să se pronunțe legat de o viitoare candidatură a lui Cîțu la prezidențiale, deoarece este „prematur”.
În opinia Ralucăi Turcan, alegerea este clară și simplă, Florin Cîțu fiind singurul care poate aduce reforme adevărate în sânul PNL, continuarea fiind chiar o guvernare liberală asigurată pentru următorii ani.
Aceasta nu a vorbit doar despre reforme ale PNL, ci are previziuni sumbre în cazul în care altcineva va câștiga alegerile – posibil Ludovic Orban, cel care și-a anunțat de asemenea intenția de a candida pentru a-și continua mandatul în fruntea liberalilor. Potrivit Ralucăi Turcan, în cazul în care nu Cîțu va fi cîștigător, PNL va avea doar de pierdut – până la extincție – și îi va fi greu să se redreseze.
„Eu îl susțin pe Florin Cîțu la președinția PNL. Este parte activ în acest proces de reformă pe care suntem obligați să îl ducem la bun sfârșit. Eu, ca om politic, aflat în serviciul public de 16 ani, chiar și mai bine, sunt convinsă că, dacă ratăm și acest moment de reformă, vom ajunge la colapsarea unor sisteme importante, unor sisteme vitale din România și, în același timp, politic, PNL va avea o mare problemă să se mai redreseze.
Aș putea spune că o reformă acum poate să conducă la o guvernare pentru PNL de 8 ani de zile, iar o tărăgănare, acum, a reformelor, acum, la guvernare, ar putea să ducă PNL la desființare. Florin Cîțu și ca premier, și ca lider politic, va putea să finalizeze aceste reforme”, a declarat Raluca Turcan, citată de Știri pe Surse.