Amenințarea Federației Ruse la adresa securității euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori, Europa trebuind să devină mai puternică, mai vocală, mai capabilă și astfel mai bine pregătită, prin consolidarea cooperării transatlantice, dezvoltarea interoperabilității capabilităților și mobilizarea eforturilor în deplină complementaritate cu NATO, a transmis Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Europei.
Războiul din Ucraina și securitatea energetică a statelor UE sunt principalele subiecte abordate de președintele Klaus Iohannis în mesajul transmis cu ocazia Zilei Europei.
”Criza actuală a relevat și necesitatea întăririi securității energetice a Uniunii Europene. Valorificarea resurselor din Marea Neagră, investițiile în noile tehnologii în domeniul energiei nucleare și în producerea de energie regenerabilă, precum și demersurile de consolidare a conectivității energetice vor permite României să contribuie activ la eforturile europene în materie, asumând un rol de pol regional de securitate energetică.
Actualul război este și unul îndreptat împotriva tuturor principiilor și valorilor europene care constituie esența și liantul construcției europene – democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Lecțiile învățate din istoria noastră ne-au arătat că, în absența principiilor democratice, nu poate fi asigurat un viitor stabil, prosper și pașnic”, a transmis Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis: Menținerea păcii a reprezentat constanța Europei ultimelor decenii
Uniunea Europeană trebuie să acorde sprijin Republicii Moldova, Georgiei, precum și statelor din Balcanii de Vest, sprijinul și susținerea partenerilor din Balcanii de Vest rămânând, de asemenea, o prioritate, a mai transmis Klaus Iohannis. ”Uniunea trebuie să ofere un sprijin susținut pentru întărirea rezilienței Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei, care se confruntă cu provocări dramatice pentru securitatea și stabilitatea lor. Sprijinul și susținerea partenerilor din Balcanii de Vest rămâne, de asemenea, o prioritate”, a declarat șeful statului.
„Menținerea păcii a reprezentat constanța Europei ultimelor decenii, o garanție a stabilității care ne-a permis să atingem un nivel de prosperitate fără precedent la nivelul Uniunii. În 2022, marcăm 15 ani de la momentul istoric al aderării României la Uniunea Europeană, opțiune asumată și susținută la nivelul întregii societăți. Beneficiile acestei alegeri sunt palpabile astăzi pentru progresul națiunii noastre pe termen lung, statutul de stat membru al UE oferind cadrul unui parcurs ireversibil de progres democratic, de dezvoltare economică și socială, de solidaritate și angajament activ la construcția proiectului european.
Ziua Europei ne găsește anul acesta într-un context complet redefinit. După provocarea majoră a pandemiei de COVID-19, trăim în aceste zile realitatea războiului la granițele Uniunii Europene, care a generat cea mai mare criză umanitară din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Trăim vremuri fără precedent în existența Uniunii, când este pusă la încercare însăși capacitatea noastră de a ne apăra valorile fundamentale, centrate în jurul conceptului pe care s-a clădit construcția europeană: pacea.
Unda de șoc a războiului neprovocat și ilegal declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în vecinătatea imediată a României, ne pune în fața unei realități radical diferite de cea în care am acționat până în prezent”, a transmis Klaus Iohannis.