Sursa foto: Facebook/ Visit Poiana Brașov

Domeniul schiabil din Poiana Braşov va fi extins în cursul acestui an şi va depăşi din nou Sinaia ca lungime totală a pârtiilor, a anunțat vceprimarul Braşovului, Sebastian Rusu. Potrivit acestuia, au fost prevăzute la bugetul local fonduri pentru cumpărarea a unui număr de zece tunuri mobile pentru producerea zăpezii artificiale.

„Am bugetat în acest an achiziţia a zece tunuri mobile pentru producerea zăpezii artificiale. În acest fel, acoperirea domeniului schiabil va fi extinsă inclusiv pentru partea inferioară a pârtiei Lupului. În acelaşi timp, ne-am propus să demarăm lucrările pentru instalarea sistemului de iluminat pe pârtiile Lupului Inferior şi Drumul Albastru”, a anunțat viceprimarul Braşovului.


Sezonul de schi, deschis până pe 25 aprilie

Sezonul recent încheiat a fost unul excelent pentru Poiana Braşov. Au fost înregistrate noi recorduri în ceea ce priveşte numărul de treceri prin turnichetele instalaţiilor de transport pe cablu. Chiar dacă ninsorile nu au fost abundente, în această iarnă a nins mai mult decât în precedentele două, în special la începutul  şi la finalul sezonului,  fiind asigurate astfel condiţii bune pentru schiori. Sezonul de schi a fost deschis în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie. Acesta a putut rămâne deschis până pe data de 25 aprilie,  luna martie fiind una în care s-au semnalat destul de multe precipitaţii, iar în aprilie au existat alte câteva zile cu ninsoare.

S-au înregistrat 2.022. 377 de treceri prin turnichete, care a reprezentat  un record pentru Poiana Brașov. Pentru acest lucru a fost necesară producerea a 400.000 de metri cubi de zăpadă artificială de calitate.

Ministrul Marius Budăi: Fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o anumită independenţă în a decide politica de pensii

Articolul precedentVladimir Putin, discurs de Ziua Victoriei: Am văzut cum SUA și minionii săi ne-au amenințat
Articolul următorMaia Sandu a anulat toate evenimentele programate pentru 9 mai