Mii de tone de nisip vor fi aduse din largul Mării Negre în Eforie urma lucrărilor de amenajare a unor noi plaje. Turiştii care vor ajunge anul viitor la Eforie vor găsi aproape 6 kilometri de plaje, realizate cu ajutorul unei conducte care realizează înnisiparea în Eforie, unde plajele sunt printre cele mai înguste de pe întreg litoralul românesc. Din cauza eroziunii, pe alocuri, porţiuni întregi au dispărut în mare.
„Aici nu exista drum, nu exista absolut nimic. Protecţia de piatră era dusă până în faleză. Aici se va face înnisipare, creându-se o zonă de plajă care nu a existat niciodată” , a declarat Marius Stamate, reprezentant firmă lucrări.
„În câţiva ani rămâneam fără plajă”
Conducta, lungă de 1,2 kilometri, a fost sudată pe uscat şi lăsată în mare. O dragă auto-refulantă va merge în larg, la aproximativ 12 kilometri de ţărm de unde va extrage nisip. Apoi se va conecta la capătul din larg al conductei şi va împinge nisipul spre uscat. Până se vor bucura de noile plaje, turiştii mai au de aşteptat. Înnisiparea propriu zisă va începe abia la finalul sezonului estival, când vremea va permite. Turiştii nu vor fi deranjaţi de lucrări, iar aproape un an scoicile aduse la ţărm se vor fărâmiţa. Proprietarii restaurantelor şi teraselor de la malul mării speră că acest lucru nu-i va speria pe turişti. „Sperăm să le placă, să fie mulţumiţi de lucrările care s-au făcut, că oricum cu timpul, marea îşi va mânca plajă. În câţiva ani rămâneam fără plajă, ajungea chiar până-n terasă”, este de părere Cristina Dan, manager terasă.
Proiectul de înnisipare de la Eforie face parte din programul de lărgire a plajelor de pe întreg litoralul românesc. Acest sector este de aproape 6 kilometri, de la intrarea în Eforie și până la limita teritorială cu Tuzla. Valoarea totală a lucrărilor de aici este de aproape 400 de milioane de lei.
Încă o lovitură pentru români. Prețul cărnii de porc a explodat!