O nouă condamnare pentru Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, la trei ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, a fost pronunțată de magistraţii Tribunalului Vrancea.
Decizia prin care Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat a fost emisă vineri şi poate fi atacată în termen de 10 zile.
„Condamnă pe inculpatul Gheorghe Bubea Stancu la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, în formă continuată (…). Conform art. 118 alin. 1 lit. a Cod penal vechi, dispune confiscarea de la inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, în folosul statului, a sumei de 1.816.790 lei”, se arată pe portalul Tribunalului Vrancea. A doua persoană implicată în dosar, respectiv fostul director economic al CJ Brăila Alina Rusu, a fost achitată.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 28 martie 2006 – 8 martie 2012, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, a îndeplinit mai multe acte care au condus la obţinerea în mod direct de foloase patrimoniale necuvenite pentru două cluburi sportive din municipiul Brăila (SC Club Fotbal Brăila SA şi Asociaţia Handbal Club „Dunărea”), constând în încasarea, de către acestea, a sumei totale de 7.492.360 lei, precum şi darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de cinci ani a unui autoturism.
Modalitatea în care Bunea Stancu ar fi acordat sumele respective de bani ar fi fost prin implicarea sa directă în adoptarea hotărârilor şi a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive şi Consiliul Judeţean Brăila, prin care acestea au obţinut finanţare de la bugetul Consiliului Judeţean Brăila. Totodată, în aceeaşi perioadă, Gheorghe Bunea Stancu a fost acţionarul majoritar al unei societăţi comerciale care, la rândul ei, prin intermediul altei societăţi, avea calitatea de asociat majoritar la unul dintre cluburile respective şi membru fondator la cel de-al doilea. În acest fel, Stancu ar fi beneficiat indirect, prin intermediul celor două cluburi sportive, de foloase patrimoniale necuvenite în valoare totală de 7.492.360 lei pentru societatea la care este acţionar majoritar şi în mod direct de foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral. Bunea Stancu a fost condamnat definitiv, pe 2 aprilie 2015, la trei ani de închisoare, pentru fapte asimilate celor de corupţie, în dosarul „Mită la PSD”.