Recentul scandal între premierul Marcel Ciolacu și ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, ar avea un substrat, crede Robert Sighiartău, vicepreședintele PNL.
După contrele dintre Muraru și Ciolacu, deputatul PNL crede că acesta din urmă are un scop atunci când cere ca ambasadorul să fie retras, anume să își numească un om de încredere.
Varianta lui Robert Sighiartău a fost explicată de acesta pe Facebook, unde lasă de înțeles că Ciolacu nu e neapărat nemulțumit de prestația actualului ambasador, ci vrea ca în SUA, pe această funcție, să ajungă Victor Ponta sau Mihai Tudose.
„Mulți se întreabă care este secretul din spatele scandalului diplomatic de la Washington generat în mod evident de ”marele om de stat” Ciolacu.
Secretul, oameni buni, este că domnul Ciolacu vrea pur și simplu să îl schimbe pe actualul ambasador român la Washington.
Invocând motive diplomatice, Ciolacu urmărește, după rețeta PSD, să facă asta înainte de a începe campania electorală pentru a primi închipuitul ajutor american în alegeri.
Vă dau două nume. Care credeți că va fi alesul? Victor Ponta sau Mihai Tudose?”, s-a întrebat retoric, în mediul virtual, Robert Sighiartău.
O asemenea variantă „de lucru” nu a putut fi trecută cu vederea de Ponta, dat fiind că fusese menționat numele lui. Victor Ponta a reacționat tot pe Facebook, ținând să sublinieze că nu Ciolacu decide numele viitorilor ambasadori:
„Dragă Robert – Mulțumesc pentru propunere; îmi place America și cred că am pregătirea necesară să fiu un bun Ambasador. Singura problemă (temporara) este că, în România, nu Premierul ci Președintele numește ambasadorii – înțeleg că știi deja că Marcel Ciolacu o să fie Președinte; este o veste bună – o să accept dacă îmi propune!
Dar, ca între noi liberalii (nu peneliștii), am o propunere mai bună. Înțeleg că actualul Ambasador al Romaniei la Washington are un salariu lunar cam de 10.000 dolari – plus 21.000 de dolari prețul reședinței (și cam 3.000 restul cheltuielilor) – în total plătim din taxe și impozitele crescute aiurea de PNL cam 400.000 dolari anual.
Eu îți propun să mă duc Ambasador onorific (îmi plătesc eu tot și nu cer de la contribuabilii români nimic) – și voi, PNL, alegeți o taxă pe care să nu o mai măriți! Ești de acord?”.