Presedintele Comitetului National de coordonare a activitatilor privind vaccinarea impotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghita, sursa foto: Mediafax

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, se arată îngrozit de unele comentarii apărute pe rețelele sociale după „Maratonul Informării”, ce a durat aproape 12 ore. El a precizat că mulți internauți îi acuză pe medici de minciună, hoție. Mai mult, Gheorghiță a amintit că unii români consideră că tot ce se întâmplă în acest moment reprezintă o adevărată „dictatură medicală”.

În ciuda acestor lucruri, coordonatorul de vaccinare a amintit că medici au făcut eforturi supraomenești pentru a salva viețile a miilor de români. Mai mult, medicii sunt cei care ne oferă o speranță în lupta cu boala, de fiecare dată când ajungem în spitale. Medicul militar a spus clar că prin sabotare și acuzări nu vom reuși să trecem peste pandemie, și multe persoane își vor pierde viața.

Valeriu Gheorghiță: „Acest război se câștigă doar prin solidaritate”

Coordonatorul campaniei de vaccinare a amintit că prin empatie și implicare se „câștigă acest război” împotriva noului coronavirus.

„Acest război se câștigă doar prin solidaritate, prin implicare, prin empatie față de suferința semenilor. Vreau să înțelegeți… noi avem nevoie de dumneavoastră! De toți!”, a precizat Valeriu Gheorghiță, citează RO Vaccinare.

Mai mult, medicul a amintit că toți sunt în aceeași baricadă și că e de datoria fiecăruia dintre noi să luptăm pentru a învinge pandemia. Spre finalul mesajului său, Valeriu Gheorghiță consideră că dezinformarea e direct vinovată pentru „propagarea morții”. „Când și cum am devenit așa de ușor de păcălit de tot felul de indivizi iresponsabili care propagă „moartea” prin dezinformarea pe care o fac… care cresc ezitarea, confuzia, frica și indecizia?!”

Cu toate acestea, medicul a îndemnat la vaccinare pentru protejarea sănătății noastre și a celor dragi. El a amintit că serurile sunt cele mai bune arme pentru a ne proteja împotriva COVID-19. „Vaccinurile nu sunt perfecte…cum nu sunt perfecte nici tratamentele, nici metodele de diagnostic, dar sunt cele mai bune arme pe care le avem la îndemână!”, a mai precizat doctorul Valeriu Gheorghiță

Astăzi are loc, la Biblioteca Naţională a României, „Maratonul Informării” despre COVID-19: timp de 12 ore, de la 10.00 la 22.00, medici, specialişti şi cercetători vor oferi informații şi explicaţii în privinţa vaccinării. Evenimentul va fi transmis și online.

Reamintim că „Maratonul Informării” s-a organizat la Biblioteca Naţională a României. Evnimentul a durat 12 ore, mai exact de la ora 10.00 la 22.00, unde mai mulți cercetători și medici specialiști au oferit informații și explicații în privința vaccinării. Vaccinul a fost transmis și online.

Gheorghiță: „7,2 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin”

Articolul precedentSe renunță la pragul de vaccinare de 60% în anumite școli
Articolul următorLudovic Orban, despre o alianță cu PSD: „O sinucidere politică”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.