subventii partide
indemnizație

Doi medici din Cluj au fost trimiși în judecată într-un dosar care are legătură cu pensionările pe motiv de invaliditate, aceștia fiind acuzați de luare de mită. Prin Cluj se știa deja că doctorii rezolvau dosarele rapid, însă nu pe gratis. Azi, procurorii au trimis în instanță rechizitoriul lui Alexandru Faur – din cadrul Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Cluj, și a Teodorei Carmen Gruiță – medic specialist endocrinolog în cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, ambii fiind sub control judiciar.

Alături de medici, în cauză au mai fost trimise în judecată în stare de libertate 48 de persoane fizice – pentru dare de mită și cumpărare de influență. Ultimul inculpat din dosar, care este acuzat de dare de mită (2 fapte din care una în formă continuată) și trafic de influență în formă continuată a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Aceasta era de altfel cea care intermedia șpaga.

În cursul anului 2019, persoana fizică inculpată în cauză ar fi pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 – 1.500 lei și a primit efectiv suma totală de 57.600 lei, pentru a le ajuta să obțină pensii de invaliditate în condițiile în care, în mod normal, unele persoane nu ar fi beneficiat.

Din sumele primite, inculpata ar fi remis o parte din bani (între 300-600 de lei în cazul pacienților noi, respectiv între 300-400 de lei în cazul revizuirilor) medicului Faur Alexandru care, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, ar fi contribuit la stabilirea unor grade de invaliditate și la eliberarea deciziilor asupra capacității de muncă. În total, medicul ar fi primit pentru „serviciile sale” suma totală de 36.250 lei, precum și diferite produse alimentare și băuturi alcoolice.

La data 16 septembrie 2019, inculpata ar fi primit de la o persoană suma de 600 lei, din care 300 de lei i-ar fi fost remiși medicului Faur Alexandru, în cabinetul său, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În aceeași perioadă și în același context, inculpata Gruiță Carmen Teodora, în calitate de medic specialist endocrinolog în cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, ar fi primit de la pacienți, direct sau prin intermediul aceleiași inculpate, sume de bani cuprinse între 150 și 350 de lei (în total 1.500 lei) precum și produse alimentare, în schimbul eliberării documentelor medicale necesare încadrării pacienților în grad de invaliditate”, se arată în rechizitoriu.

Articolul precedentCu o teză suspectă de plagiat și cu un titlu de doctor anulat din același motiv, Cristian Vasile Petcu a fost numit de PNL secretar general al Institutului Cultural Român
Articolul următorTimpul este ceea ce avem mai valoros! A sosit vremea să îl prețuim.