Dan Tudorache: ”Opoziția a lăsat școlile și spitalele fără bani de curent, gaze și apă”

Pentru a treia oară consecutiv, consilierii locali ai opoziției nu au fost de acord cu rectificarea bugetului. În ședința de astăzi, 8 octombrie 2019, consilierii locali ai PNL și USR au respins proiectul de rectificare bugetară înscris pe ordinea de zi. Consecințele votului negativ,  în domeniile educație și sănătate, sunt următoarele:

  • majoritatea unităților de învățământ din Sectorul 1 au rămas fără bani pentru plata facturilor la curent, gaze, apă;
  • copiii care frecventează mai multe grădinițe din Sectorul 1, printre care Grădinița nr. 42, nr. 44, nr. 203 și nr. 206 vor rămâne în frig la iarnă întrucât a fost blocată achiziționarea de centrale termice noi;
  • toți copiii cu rezultate bune la învățătură nu-și vor mai primi bursele de performanță, de merit și de studiu;
  • de asemenea, elevii care provin din familii cu venituri reduse nu-și vor mai primi bursele sociale;
  • copiii  din toate cele 34 de grădinițe de stat din Sectorul 1 nu vor mai beneficia gratuit, în acest an școlar, de cursuri de limbi străine și  programe de dezvoltare personală. Prin respingerea proiectului de rectificare bugetară, a fost lăsat fără finanțare proiectul educațional „Grădinița pentru toți”;
  • Spitalul de Urgență Floreasca și Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” nu își vor mai primi banii pentru plata facturilor la utilități. În proiectul de rectificare bugetară erau alocați în acest scop peste 1.200.000 lei pentru cele două spitale. În plus, aproximativ 800.000 lei erau prevăzuți pentru buna desfășurare a activității celor două unități sanitare din Sectorul 1.

”Sectorul 1 se confruntă cu o situație fără precedent: pentru a treia oară consecutiv, consilierii opoziției votează împotriva intereselor copiilor și bolnavilor. Deși sunt membri în consiliile de administrație ale unităților de învățământ și cunosc foarte bine problemele cu care acestea se confruntă, consilierii PNL și USR au ales să le ignore, lăsând școlile și spitalele fără bani de curent, gaze și apă. Fac, încă o dată, un apel către toți consilierii locali să lase politica la ușa primăriei și să acționeze în interesul cetățenilor și nu împotriva lor”,  a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Articolul precedentDNA: 10 persoane și 13 societăți din domeniul IT sunt implicate într-un nou dosar de corupție. Printre acuzați ar fi și fratele lui Sebastian Ghiță
Articolul următorAdio, dar rămân cu tine! Horia Nasra se întoarce la PSD după doar o săptămână în Pro România