CCR a decis cu majoritatea de voturi, miercuri, că retragerea titlului de doctor este constituțională doar dacă se referă la cel care „nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”, informează news.ro.

 „ A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”, arată Curtea Constituțională într-un comunicat de presă.

De asemenea, potrivit articolului, Ministerul Educației, pe baza unor rapoarte externe de evaluare întocmite de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) sau Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), poate retrage calitățile de conducător de doctorat.

De asemenea, instituția poate retrage titlul de doctor și acreditarea școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi.

Nicolae Ciucă, al doilea premier care și-a plagiat lucrarea de doctorat  

Reamintim că  teza premierului României Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe miiltare în urmă cu 19 ani, include conținut plagiat de 42 de pagini din totalul de 138.

Conținutul din 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat, una dintre ele coordonată de îndrumătorul premierului. De asemenea, porțiunile palgiate depistate au fost copiate din surse tipărite, motiv pentru care nu au putut fi detectate de softul anti-plagiat.

Nicolae Ciucă a declarat, după apariția în spațiul public a articolului din Pressone.ro în care este acuzat de plagiat, că lucrarea sa a fost „întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv.”

Jurnalista Emilia Șercan a reacționat pe o rețea de socializare după decizia CCR privind retragerea titlului de doctor. Ea a precizat că singura variantă în care se va putea spune că o teză e plagiată va fi prin anchete de presă.

Acest drept nu ni-l veți putea lua, domnilor protectori de impostori și plagiatori! Doar că anchetele de presă nu vor mai avea niciun efect juridic de acum înainte. Nimeni nu va mai plăti nici măcar cu titlul de doctor impostură în țara asta”, a scris Șercan.

Totodată, jurnalista care a adus în atenția opiniei publice doctoratul lui Ciucă a mai spus că educația a fost făcut praf în mandatul „tăticului României educate.”

(…) „la fel cum a fost făcută praf justiția, iar acum și democrația însăși prin ororile gândite în laboratoarele securiștilor, ăia de au umplut țara până la refuz cu plagiate și impostori. Noapte bună, România!”, a conchis Emilia Șercan într-o postare pe Facebook.

Citește și articolul: „Suspecții” de plagiat s-au mutat în sistemul de Justiție. Roxana Petcu îl va înlocui pe controversatul Lucian Netejoru la Inspecția Judiciară

Articolul precedentLicitație pentru colectarea deșeurilor și spălatul străzilor din Sectorul 2 București, „blocată” după trei ani. Consiliul Local are de aprobat noi tarife pentru serviciile de salubrizare: aproape 900 de lei/tona de gunoi colectată
Articolul următorFost primar din Cluj, trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de aproape 5 milioane de lei
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.