Fostul președinte al țării Ion Iliescu, chiar nonagenar fiind, menține legătura cu restul lumii în mediul virtual, prin intermediul blogului său, unde periodic postează articole.
Așa s-a întâmplat și ieri, când Iliescu a ținut să transmită un mesaj de la mulți ani Serviciului de Protecție și Pază (SPP), serviciu care a împlinit 33 de ani de funcționare.
În acest context, Iliescu a scris câteva rânduri dedicate SPP, începând cu explicații despre ceea ce înseamnă democrația și cum instituția are o bună parte din merit pentru modul în care funcționează.
„Se împlinesc 33 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază, un pilon al democrației românești.
Democrația înseamnă o construcție nu doar civică sau socială, ci și instituțională. Rețeta democrației este nepersonalizarea structurilor instituționale sau a formelor de putere.
Tocmai de aceea, cu ocazia acestei aniversări a Serviciului de Protecție și Pază, este important să ne amintim rolul său esențial în a asigura siguranța națională a democrației noastre, fără a-l personaliza, și să înțelegem că are, instituțional, o contribuție egală cu a altor structuri în a asigura echilibrul și evoluția societății noastre, modelată după aspirații occidentale.
Sunt 33 de ani de tradiție în educația militară și în sprijinirea sferei civice, și tot atâția ani în care am colaborat impecabil cu reprezentanții acestei instituții. Faptul că avem un stat aliniat standardelor europene în privința morfologiei sistemelor de apărare este și rezultatul misiunilor interne și externe ale SPP”, se arată în materialul de pe blogul lui Ion Iliescu, care a ținut să ureze „angajaților SPP succes în activitatea lor”, dar și că le mulțumească „că sunt un pilon important în definirea normalității și siguranței României”.