Cîțu va propune relaxarea restricțiilor, de Paști

Relaxarea nu va fi una permanentă, însă. Printre măsurile care ar putea fi adoptate astăzi se numără dreptul la circulație până la ora 5:00, în noaptea de Înviere

Premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi că are de gând să propună Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) ca de Paști, românii să aibă parte de o mică „pauză” de la restricții. Mai exact, nu vorbim neaparat despre înlăturarea totală a resctricțiilor în vigoare, ci mai degrabă de o relaxare temporară.

„Soluțiile” premierului Cîțu urmează să fie dezbătute astăzi

În cursul zilei de astăzi, mai exact înaintea sedinței de Guvern, Comitetul Național pentru Situații de Urgență se va întâlni pentru a decide prelungirea stării de alertă în România. Astfel, tot astăzi, premierul va prezenta aceste propuneri în fața comitetului.

„Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU:

– pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;

– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște;

– stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”, a scris astăzi, pe Facebook, premierul Florin Cîțu.

Propunerile sunt valabile doar pentru sărbătorile pascale, ulterior, cel mai probabil, reanalizându-se situația pentru noi relaxări sau, după caz, noi restricții.

De altfel, premierul a promis, în urmă cu două zile, că de la 1 iunie s-ar putea aplica primul pas pentru relaxare, dar a pus și o condiție în acest sens. Relaxările vor putea fi posibile doar în cazul unei evoluții mulțumitoare a campaniei de vaccinare.

Rafila îi dă replica Andreei Moldovan: „Cea mai mare minune ar fi ca în două săptămâni să avem o altă echipă la MS”

Articolul precedentPoliția Locală Sector 5: toleranță zero pentru cei ce aruncă deșeuri pe spațiul public
Articolul următorDNA cere ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.