Nu mai pot fi comandate medicamente esenţiale, iar situaţia medicală din Ucraina devine din ce în ce mai critică.
Este a 13-a zi de război, iar Rusia continuă invazia în mai multe oraşe din Ucraina.
Războiul îngreunează tot mai mult eforturile de a-i ajuta pe răniţi, a transmis marţi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF), potrivit DPA, citată G4 Media.
Situaţia din spitale este una de criză. Organizaţia Medici fără Frontiere are nevoie de ajutor
“Aprovizionarea spitalelor nu mai este la fel de bună ca înainte de declanşarea luptelor”, a declarat pentru televiziunea germană ZDF directorul acestei organizaţii umanitare, Christian Katzer.
El a oferit ca exemplu oraşul Odessa, unde aprovizionarea cu mâncare s-a prăbuşit. ”De asemenea, pur şi simplu nu mai pot fi comandate medicamente esenţiale”, a declarat Katzer.
Organizaţia Medici fără Frontiere are mai multe echipe în Ucraina, cum ar fi în capitala Kiev şi în oraşele Mariupol şi Odessa. Cu toate acestea, oferirea de ajutor este în continuare dificilă, a mai ţinut să explice Katzer.
”În acest moment, situaţia din multe zone din Ucraina este în continuare atât de confuză, încât nu este posibil să se lucreze”, a subliniat el.
A 13-a zi de război: principalele informaţii
- Orașul Sumy din Ucraina a fost bombardat de ruși. Bilanțul: 10 morți, printre care și copii;
- Explozii puternice și în orașul portuar Odesa;
- Rușii au bombardat și două depozite petroliere în Jîtomîr;
- Moscova, pregătită să permită coridoarele umanitare
- Unitate de cercetare nucleară, avariată de bombe în Harkov;
- Un general rus a fost ucis de forțele ucrainene;
- Zelenski, sfidător, tot în Kiev: „Nu mă ascund, nu mi-e frică”;
- SUA trimit încă 500 de militari pentru a întări flancul estic, inclusiv în România;
- Aderarea Ucrainei la UE, discutată în „zilele următoare”;
- Ajutor imediat de 489 milioane de dolari de la Banca Mondială.