Deși nu se știe nimic concret despre condițiile în care s-ar putea desfășura, dacă se vor desfășura festivalurile Neversea şi Untold, organizatorii evenimentelor anunţat deja un posibil program pentru această vară. Astfel, în luna iulie este programat evenimentul muzical de la Constanţa şi în august cel de la Cluj-Napoca, însă Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), avertizează că încă este prea devreme pentru planuri, deoarece „e prea devreme”.
Potrivit lui Arafat, citat de Hotnews, este foarte posibil ca evoluția pandemiei de coronavirus să nu fie una favorabilă, astfel că automat festivalurile nu se vor putea desfășura în prezența unui public de sute de persoane.
„Noi nu ştim cum evoluăm, s-ar putea să ne trezim cu o creştere şi cu un vârf nou, nu ştie nimeni. Riscul se asumă. La festivaluri mari, dacă vinzi 10, 20, 50, 100 de mii de bilete, apoi ne trezim că nu putem să organizăm festivalul cu 300 de mii de oameni în câteva zile. Din acest motiv, e prea devreme, nu pot să vă spun nimic. Cine decide îşi asumă acest lucru, nu ai cum să spui noi o facem şi apoi să începem să ne certăm cu o lună înainte că voi de ce nu ne lăsaţi”, a spus șeful DSU.
Directorul de comunicare al festivalurilor Neversea şi Untold, Edy Chereji, a scris însă pe Facebook că, deși înțelege situația și interdicțiile, nimeni nu vine cu o soluție pentru a salva acest segment, în condițiile în care sectorul cultural și industria de evenimente nu are activitate de luni de zile.
„Suntem în aceeași situație de 11 luni! Nu avem voie să ne desfășurăm activitatea, dar și mai trist chiar nu există nici o evoluție în găsirea unor soluții pentru restartarea sectorului cultural?!? În plus, ca și cum nu ar fi suficientă situația așa cum e ea, mai suntem și muștruluiți să nu care cumva să mai cerem ajutor Statului. Deci Statul ne interzice să avem activitate de imediat 1 an (repet, înteleg contextul), Statul să nu ne arate nici un fel de interes pentru găsirea soluțiilor de reluare a activității (efectiv nu înțeleg de ce, când în alte țări s-a avansat pe zona asta), iar cei din industria de evenimente, artiști, tehnicieni etc, să nici nu fie despăgubiți în nici un fel. Asta înțeleg eu din cele zise de dl secretar de stat. În acest context, o singură întrebare pentru dl Arafat: dacă se arată încă 1 an greu și nu aveți nici o soluție să ne ajutați să muncim, nici nu vreți să ne știți ca asistați social, noi, zecile de mii de oameni din industrie, din ce am putea să trăim?”, scrie Edy Chereji pe Facebook.