Abia ce am intrat în Noul An și, mai ales pentru că este an plin electoral, cu mai multe rânduri de alegeri, AUR ne anunță că a lansat o nouă campanie.

Este vorba despre așa numita „Iarna Românilor”, care face parte – spune formațiunea politică – din strategia „pentru anul electoral 2024”.

Anunțul a fost postat ieri pe Facebook, de unde mai putem afla ceva. AUR nu mai e doar un partid singur, ci e o alianță! Pentru că așa ni se și face introducerea, că „Alianța AUR a dat startul anului electoral 2024”.

Nu suntem lăsați în neștiință, ci suntem informați și cum anume a fost dat acest start: printr-o „ședință de lucru la sediul Partidului Republican, la care au participat reprezentanții tuturor celor opt partide din componență”.

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că, până pe data de 1 martie, AUR își propune să ajungă pe fiecare stradă din România în cadrul campaniei „Iarna Românilor”. În cadrul acesteia, reprezentanții Alianței AUR vor fi alături de românii amărâți, care au nevoie de sprijin pentru a trece cu bine peste această iarnă dificilă.

Prin această campanie, AUR își propune să ajungă în cât mai multe localități din întreaga țară, deoarece peste tot în România sunt români care au nevoie de sprijin”, se mai detaliază în postare.

Drept e, nu e prima campanie cu care AUR încearcă să rupă „gura târgului”. Până și programul de guvernare prezentat de formațiunea politică – 15 pași simpli, cu priză la public – pot fi citiți și admirați pe platforma AUR. Și, la final, ce e mai important, suntem anunțați că fiecare dintre noi este rugat să transmită „ideile și propunerile (…) legate de programul de guvernare AUR”, prin completarea unui formular.

Cu poporul înainte, pentru popor, cum ar veni. Nu ne trebuie specialiști, probabil. Sau oameni care să se priceapă la ceva, doar idei!

Articolul precedentAmbasada SUA din România reamintește că reînnoirea vizelor se face fără interviu
Articolul următorCristian Popescu Piedone, ales Șef de Campanie al PUSL Pentru Alegerile din 2024