Activistul civic Valeriu Nicolae a făcut, la Prima TV, o analiză a prezidențiabililor pe care i-ar putea avea România în 2024, în contextul în care partidele au „aruncat” deja în spațiul public câteva nume de oameni politici.
De altfel, o schimbare importantă de abordare pare să o aibă PSD, care în urmă cu ceva vreme a anunțat că vrea să treacă pe „modelul american”, astfel că președintele de partid să nu fie automat și candidatul pentru această funcție. Uitându-se în istoria sa, PSD a realizat că de 20 de ani acest fapt a fost ca un ghinion, pe care vrea să îl „spargă”, prin reformarea partidului și recâștigarea încrederii populației.
Printre numele pe care PSD le-a vehiculat pentru o posibilă candidatură au fost: Gabriela Firea, Alexandru Rafila, dar și Mircea Geoană, unul dintre „ghinioniștii” din trecut.
Astfel, Valeriu Nicolae a afirmat că singura care ar avea o șansă este fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, dar dacă „PSD o acceptă. E complicat, dar ar fi un candidat foarte bun al PSD-ului şi are şanse foarte mari”, a explicat activistul civic, la Prima TV.
Pe medicul-deputat Alexandru Rafila, proaspăt intrat pe scena politică, nu îl consideră un politician, mai mult precizează despre acesta că este „vulnerabil” și chiar dacă până acum nu au ieșit lucruri de scandal despre el, „Rafila e un tip vulnerabil şi poate să fie distrus rapid. O campanie prezidenţială nu e la fel cum au fost parlamentarele. Nu cred că Rafila ar rezista la campanie prezidenţială”, a mai spus Valeriu Nicolae. Cât îl privește pe Mircea Geoană, ghinionistul din 2014, activistul afirmă că secretarul general adjunct al NATO o să viseze întotdeauna la această funcție, dar „ar fi o catastrofă”.
Dacian Cioloș, „prea mult bun simț” pentru politica românească
Valeriu Nicolae a fost membru al PLUS și este un apropiat al lui Dacian Cioloș, iar pentru acesta a avut câteva sfaturi importante, în contextul în care președintele USR afirma în februarie 2021 că o posibilă candidatură a sa în cursa pentru Cotroceni ar trebui să aibă la bază reușita punerii în aplicare a programului de guvernare. „Eu sunt conștient că dacă nu reușim, dacă ratăm cu programul ăsta de guvernare, nici nu are rost să mai pun problema asta”, spunea Cioloș la acel moment. Sfaturile pentru Cioloș sunt crearea unei echipe foarte puternice manageriale, publicarea anuală a unui raport al greșelilor pe care le-au făcut, precum și încurajarea faptului că aceste greșeli făcute trebuie reexaminate, dar mai ales nerepetate.
Întrebat dacă Cioloş are şanse să se impună la alegerile prezidenţiale, Valeriu Nicolae a răspuns că nu. „Nu cred că are profilul pentru a câştiga alegerile în 2024, poate în 2050. Dacian are mult prea mult bun simţ. El este foarte slab când vine vorba de conflict şi negocieri conflictuale. Şi nu ai cum într-o scenă politică atât de polarizată cum e scena noastră politică să faci faţă”, a mai spus activistul civic.