subventii partide
indemnizație

Un agent de poliție din cadrul IJP Vaslui a fost încătușat chiar de colegii săi ieri, după ce fusese filat timp de câteva luni. În aprilie, la DIICOT Vaslui s-a pornit o anchetă, în urma unei sesizări din oficiu: existau indicii că un om al legii își bate joc de uniformă. Încă de atunci agentul era bănuit de luare de mită, dar și acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice. Însă între timp, s-a descoperit și că polițistul folosea informațiile pe care le accesa ilegal pentru șantaj.

Ieri, postul de poliție la care lucra agentul a fost percheziționat de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul DIICOT. Însă percheziții s-au desfășurat și acasă la agentul de poliție, precum și la o altă persoană. În final, procurorul de caz a dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore, iar azi acesta a fost dus la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă.

Ca urmare a percheziţiilor desfăşurate, în baza probatoriului administrat în cauză de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.J.A. Vaslui, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale şi ulterior punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de agentul de poliţie, reţinându-se comiterea infracţiunilor de luare de mită, două infracțiuni de șantaj, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice.

În fapt, în anul 2019, în contextul organizării unor acţiuni poliţieneşti, agentul de poliţie a pretins şi primit o sumă de bani de la un agent economic care a făcut obiectul verificărilor. Totodată, în perioada 2017 – 2018, polițistul a accesat fără drept sisteme informatice protejate prin parole, transferând date şi informații confidenţiale pe un dispozitiv, pe care ulterior le-a folosit la şantajarea a două părţi vătămate în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale”, arată Direcția Generală Anticorupție.

Articolul precedentPremierul Orban „a sărit” câteva preluări de mandat
Articolul următorCNSAS dezvăluie cum semna notele către Securitate Viorel Cataramă, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale: „W”, „Voicu”, dar și „Viorel”