Publicația G4Media a publicat în această dimineață motivarea judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au pronunțat soluția de condamnare în dosarul „Ferma Băneasa”, și în urma căreia după gratii a ajuns inclusiv avocatul Robert Mihăiță Roșu, de la casa de avocatură Țuca, Zbîrcea și asociații.
Prin sentința pronunțată la finele anului trecut, condamnați la închisoare au fost și omul de afaceri Remus Truică, miliardarul israelian Beny Steinmetz și așa zisul prinț Paul al României, ultimii doi sustragându-se de la executarea pedepsei.
În motivare, judecătorii explică de ce l-au condamnat la 5 ani cu executare pe avocatul Roșu, decizie care la acel moment a stârnit un val de revoltă în rândul colegilor din țară, dar și din partea asociațiilor internaționale ale avocaților. Potrivit sursei citate, avocatul nu a fost condamnat pentru că „și-a făcut doar meseria” și pentru că a emis opinii juridice în apărarea intereselor clienților săi, ci pentru că „s-a implicat activ în încălcarea legii”. Adică exact ce rețineau procurorii DNA în rechizitoriu.
Sursa citată arată că avocatul „a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers”, „ştia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic”, „cunoştea conţinutul raportului de due diligence, efectuat la nivelul S.C.A TZA şi transmis la 18.10.2006 atât B.S.G., societate controlată de inculpatul Benyamin Steinmetz, cât şi Reciplia, care sublinia mai multe riscuri sau chiar impedimente în privinţa obţinerii bunurilor vizate de membrii grupului infracţional”.
Mai mult, potrivit aceleiași surse, judecătorii au argumentat și că avocatul Roşu „cunoştea că inculpatul Al României Paul Philippe nu este îndreptăţit la restituirea acestui teren”, că „a contribuit, alături de alţi membri ai grupului infracţional organizat, în principal, inculpatul Truică Remus, la restituirea nelegală a acestui bun revendicat de inculpatul Al României Paul”, dar și că „a fost participant la acest demers infracţional, îndeplinind astfel rolul care îi revenea în cadrul grupării”. Materialul complet, aici.