Captură video Youtube/România TV
Captură video Youtube/România TV

Ex-premierul Victor Ponta a comentat ieri evenimentul pus în scenă de Klaus Iohannis cu ocazia promulgării Legilor Educației.

Cu toate criticile aduse, Iohannis a transmis că și-a îndeplinit misiunea și promisiunea vizavi de proiectul său „de suflet”, România Educată.

Însă Ponta a remarcat că toată ceremonia organizată de șeful statului a fost una de prost gust, ca în vremea comunismului, făcând totodată o paralelă și cu situația din alte țări (încă) comuniste.

Conform declarațiilor acestuia, preluate pe Știri pe Surse, România Educată nu înseamnă de fapt nimic, dat fiind că problemele di sistem sunt departe de a fi rezolvate.

Sunt foarte neliniștit. În primul rând, scena a fost ca de undeva din Coreea de Nord, ca să nu spun că din buncărul lui Hitler. Mai lipseau pionerii care să cânte ‘O lume minunată!’. 50 de licee din România nu au măcar vreun absolvent de BAC.

Toți cei de acolo, Ministerul Educației a greșit listele. Au greșit ăia. Eu vorbesc ca tată, nu ca om politic. Niciodată ca acum nu mi s-a părut că au învățat mai puțin elevii. Ba era Săptămâna Altfel, ba era vacanță, grevă…

Niciodată nu am fost mai temător față de ceea ce se întâmplă în școală. Vedem în București. O profesoară atacată cu un cuțit. Nu face nimeni, nimic. Sunt dealeri de droguri în școli. Cum să faci o astfel de manifestație la Palatul Cotroceni? (…)

Faci o manifestare de Coreea de Nord… Domnul Iohannis e într-o realitate paralelă. Sutele de oameni din jur… nimeni nu i-a spus să nu mai laude educația. Asta m-a speriat.

Sistemul se prăbușește în fiecare zi. Profesorii merită salarii mai mari. Chiar dacă le mărim, asta nu înseamnă că e singura problemă. (…)

A fost ca pe vremea comuniștilor. Acolo nimic nu era greșit, totul era perfect. Mă sperie lașitatea și conformarea voluntară a tuturor celor prezenți acolo”, a subliniat Victor Ponta, conform sursei citate.

Articolul precedentȘef al unei secții de poliție din Iași, judecat pentru fapte de corupție
Articolul următorCăminul de bătrâni „Casa Armonia”, închis de ANPC, în urma unor controale întreprinse alături de DIICOT