Caz șocant anchetat de către polițiști: Un bărbat din Baia Mare creștea zeci de câini agresivi în casă, cărora le ajusta urechile pentru a-i vinde

Acesta este anchetat pentru infracțiuni împotriva animalelor.

Cruzime fără margini manifestată față de câini. Un bărbat din Baia Mare a ajuns în atenția polițistilor din municipiu după ce a maltratat animale. Astfel, acesta se ocupa de inmulțirea acasă a câinilor de rasa pitbull, cărora le cupa ( ajusta) urechile, pentru a-i vinde, potrivit g4media.ro.

Un bărbat de 34 de ani din Baia Mare este anchetat de către oamenii legii, fiind acuzat de infracțiuni împotriva animalelor

Acesta creștea acasă câini periculoși, din rasa pitbull, le cupa urechile și apoi îi vindea, a anunțat Poliția Română. Astfel, la data de 5 iulie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș au efectuat o percheziție domiciliară, în baza unui mandat emis de Judecătoria Baia Mare, la un imobil situat în orașul Fărcașa. În atenția oamenilor legii a intrat un bărbat, de 34 de ani, din Baia Mare, care ar fi avut amenajat, în casă, un țarc. Aici el ar fi crescut și înmulțit exemplare canine, considerate drept periculoase, potrivit articolului 1 din O.U.G. nr. 55 din 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. În urma verificărilor efectuate la imobilul de pe strada Luceafărului, oamenii legii au descoperit 44 de exemplare canine, de diferite rase, dintre care 16 exemplare canine metiși de pitbull. Potrivit anchetatorilor, există bănuiala că bărbatul i-ar fi înmulțit, pentru a-i vine. În cazul a 12 câini pitbull, s-ar fi realizat intervenții chirurgicale de modificare a aspectului unui animal, în alte scopuri decât cele curative. Este vorba practic despre cuparea urechilor, câinii fiind examinați de către medicii veterinari.

 Cuparea urechilor se efectuează la 10-14 săptămâni, atunci când organismul puiului poate suporta anestezia generală

După operație puiul va purta bandaje și ațele la urechi, ideal fiind ca urechile să rămână în poziție erectă după îndepărtarea bandajelor și atelelor, dar în majoritatea cazurilor rezultatele nu sunt un success. Ulterior intervenției cățelului I se vor administra antibiotice și analgezice deoarece riscul de infecție este ridicat. Rolul acestei intervenții este doar estetic. De multe ori cuparea este percepută ca un  lucru profund traumatic de către cățel, fapt ce îi poate influența negativ  personalitatea. Iubitorii de animale consideră că aceste operații chirurgicale pot conduce la hemoragii, infecții, dureri.

Nicușor Dan a investit 2.7 milioane de lei plus TVA în sistemul de alarmare a populației

Articolul precedentAlarmant: Tot mai mulți elevi din Suceava au probleme cu greutatea
Articolul următorRechinii din Marea Neagră: care este numărul lor și cât sunt de periculoși pentru oameni