Ludovic Orban (Captură video)

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, se dezice, la rândul lui, de președintele PNL, Ludovic Orban, în urma evenimentelor de la alegerile din cadrul filialei. „Entuziaștii fără drept de vot au furat buletinele și ștampilele, inclusiv pe cea cu numele meu și au ocupat sala după ce am anunțat amânarea alegerilor. În incinta Filarmonicii au rămas să „voteze” persoane despre care nu știam nici măcar dacă au calitatea de membri PNL”, a spus Alin Nica, despre Ludovic Orban.

Alin Nica: „Culmea absurdului a fost atinsă când Adrian Oros, apropiatul lui Orban și chiar însuși Orban au încurajat continuarea simulacrului de alegeri, cu 300 de persoane în sală, dintre care cine știe câți erau veniți din alte localități sau chiar din afara partidului”

Mai mult, Alin Nica a mai spus că la alegeri ar fi trebuit să voteze 914 de membri legitimi, cuprinși într-un convocator și validați prin procedurile premergătoare, adăugând că își cere scuze membrilor PNL, simpatizanților PNL, dar și orașului Timișoara pentru spectacolul la care ar fi fost martori, „deși nici eu și nici echipa mea nu am cauzat așa ceva”.

Liberalul a mai menționat că nu ar fi anticipat o confruntare fizică și ar fi semnat contract cu o firmă de pază doar pentru asigurarea fluxului la intrare și pentru respectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19. „Nici prin cap nu mi-a trecut că, într-o țară democratică, în orașul Revoluției, 200 de oameni pot forța ușile și pot prelua nelegitim o conferință de alegeri”, a mai spus liderul PNL Timiș, pe pagina sa de Facebook, citat de Digi24.

Citește și: Orban recunoaște că un candidat pursânge PNL nu ar fi învins-o pe Firea

Mai mult, președintele CJ Timiș este de părere că „evenimentul de la Filarmonica Timișoara va rămâne o pată neagră pe obrazul PNL. La fel ca recentele alegeri PNL de la Vaslui sau de la Pitești”.

Așadar, Alin Nica a concluzionat că, începând din acest moment, Ludovic Orban nu mai are cum să fie „președintele lui PNL”, întrucât acesta ar distruge partidul.

Articolul precedentBuzăul, primul “Oraș al Viitorului” din afara Germaniei
Articolul următorPatrule comune Romsilva – Jandarmerie, în Munții Bucegi
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.