Relațiile dintre Andrei Volosevici, primarul liberal al Ploieștiului, și consilierii PNL sunt din ce în ce mai tensionate. Aleșii locali au fost convocați într-o ședință extraordinară pentru a-l mandata pe edilul Volosevici cu privire la votul pentru majorarea tarifelor de salubrizare. Votul urmează a se da în Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova. Iar mai nou, consilierii PNL controlați de senatoarea Roberta Anastase îi demonstrează permanent primarului Volosevici că trebuie să respecte ordinele de partid, altfel nu va reuși să își ducă proiectele la bun sfârșit. 

După ce cu o ședință înainte, primarul a fost nevoit să apeleze la consilierul local PSD George Botez pentru a formula un amendament, astăzi ruptura a fost vizibilă pentru toată lumea. 

Andrei Volosevici le-a reproșat consilierilor că nu vor să înțeleagă pentru ce era necesar votul în ADI.

Scandalul a pornit de la faptul că aleșii locali (PNL și USR PLUS) l-au mandatat pe edil să  se abțină de la votul privind majorarea tarifelor la salubrizare. Și asta după ce săptămâna trecută primarul a fost împuternicit să ceară o amânare privind intenția de majorare a tarifului în Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul ADI Deșeuri Prahova.

Volosevici le-a spus aleșilor, pe un ton ridicat, că „dumneavoastră nu înțelegeți despre ce era votul”. El le-a reproșat aleșilor că un asemenea mandat nu reprezintă nimic, mai ales că Ploieștiul trece printr-o criză gravă în domeniul salubrității. Tensiunea s-a simțit pe toată durata ședinței, Volosevici bombănind la orice intervenție a aleșilor liberali.

Ședința AGA a ADI Deșeuri Prahova este programată joi, 8 iulie, de la ora 16.00. Cel mai important punct pe ordinea de zi este cel privind majorarea tarifelor la salubrizare în tot județul Prahova.

Articolul precedentFlorin Cîțu aruncă săgeți otrăvite înspre Orban și acuză dictatura: „Aşa am ajuns în PNL, să-ţi fie teamă să ai o opţiune”
Articolul următorOrban o ceartă public pe Gorghiu, după ce senatoarea ar fi tras sforile demiterii uneia dintre susținătoarele acestuia
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...