Cine este ARTHUR?
Alerta a fost dată de o investigație Agent Green și VGT Austria care a titrat împușcarea unui urs (considerat cel mai mare din România) într-una dintre cele mai mari arii naturale protejate de la noi, Natura 2000 Oituz. Vinovat a fost găsit prințul Emanuel von und zu Liechenstein care ar fi primit o derogare oficială din partea Ministerului Mediului, dar nu pentru uciderea lui Arthur, un exemplar pașnic și sălbatic, ci a unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube în mai multe rânduri unor ferme din Ojdula, județul Covasna.
Agent Green atrage atenția asupra unei posibile intenționalități a prințului de a fi ales acest exemplar impunător în locul celui pentru care a primit autorizație: „Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. (…) în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130.” Prințul nu a omorât ursul problemă, ci un urs mascul de 17 ani care nu a creat niciodată probleme oamenilor, care trăia în adâncul unei arii naturale protejate și care nu se apropiase niciodată de localități. El a fost cel mai mare urs observat nu numai în România, ci în întreaga Uniune Europeană, măsurătorile cadavrului având 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee.
Aceste întrebări mi le pun și eu, și nu se poate să trecem peste penibilul situației. Este evident că prințul a folosit hârtia oferită de autorități doar ca paravan a unei acțiuni de-a dreptul grotești. Este imposibil ca acesta să fii greșit și sexul, vârsta și proporțiile exemplarului în căutarea căruia se afla.
Guvernul pare să nu ia apărarea oamenilor, chiar dacă la o primă-vedere cele două anchete te-ar face să pari asta. Luările de cuvânt ale lui Tanczos Barna, ministrul mediului și ale lui Florin Cîțu sunt de-a dreptul oripilante pentru orice om de bun simț și cu un minim de educație: „Nu știu dacă era cel mai mare sau cel mai mic, nu știu dacă îl chema Arthur sau Ioniță. Nu știu care este persoana care poate spune despre un urs, un cerb sau un mistreț că este cel mai mare din țară” a spus Tanczos Barna, luându-ne peste picior cu aroganță și văzând-se clar că nu a priceput de fapt problema. Pentru ca să înțeleagă totuși și ministrul Barna niște realități, problema reală, am extras în următoarea parte a articolului câteva date privind pădurile fără stăpân ale României.
Pădurile fără stăpân din România
În România a fost nevoie de-a lungul întregii istorii moderne de o permisie sau derogare oficială pentru a fi vânător. Mai mult de atât și vânătorii sunt supuși mai multor restricții ce țin de modul și perioada de timp a anului în care își pot petrece activitatea. Utilizarea de capcane pentru prinderea și uciderea animalelor spre exemplu, a devenit ilegală începând cu anul 1992, iar anumite specii considerate pe cale de dispariție sau amenințate nu pot fi vânate deloc.
Din păcate, pădurile românești continuă să rămână în continuare fără stăpân. Povestea aceasta din codrii covăsneni nu este singulară și doar Providența știe câte zeci ori sute de capete de cerbi, urși, capre negre ori alte nevorbitoare ale sălbăticiei părăsesc stivuite pe o placă de lemn ori blănuri sau colți (toate fiind așa zise „trofee”) România. Trist este că pe lângă acest braconaj cinegetic „legal” – situații în care se emit derogări pentru uciderea unui exemplar, dar se ucide altul se alătură braconajul complet ilegal.
World Wildlife Fund România (WWF) scoate la lumină poveștile dezgustătoare ale acestei industrii ilicite care afectează mamiferele sălbatice, păsări și pești: lanțuri metalice montate ilegal în păduri care mutilează animalele, recoltarea neselectivă a ihtiofaunei folosind curent electric și plase monofilament etc. Primul urs monitorizat de aceștia într-un proiect transfrontalier România-Ucraina a fost prima experiență cu terorile vânătorii ilegale – exemplarul, un mascul de doar 6 ani, având 2 metri lungime și 150 de kilograme a fost împușcat pe raza județului Maramureș.
Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice și de Agenția Mediului Vrancea (ACDB) a surprins de asemenea cu ajutorul camerelor plasate în păduri, urși, mistreți și lupi mutilați în mai multe forme: fără picioare, cu răni adânc-cicatrizate, abrutizate de om și desprinse de ordinea naturală. ACDB trage atenția că o nouă specie începe să răsară în Carpații românești, cea a animalelor cu 3 picioare și că fenomenul este cu mult mai îngrozitor și extins pe cât ne-am aștepta.
Potențialul sălbatic necaptat
O alternativă la turismul cinegetic l-ar reprezenta turismul verde – crearea de safari-uri în munții României, de observare a animalelor în mediul lor natural. Un alt prinț, de data aceasta unul britanic, Charles ne îndemna anul trecut să petrecem vacanțele la noi în țară și să redescoperim bogății de necrezut: „România este o țară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare și mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele și mănăstirile Bucovinei, Moldovei și Maramureșului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei (…) O atât de bogată diversitate naturală și culturală reunite sub același drapel e remarcabilă și e una dintre caracteristicile care fac din România acest colț deosebit al Europei”.
Am remarcat postarea unui internaut care arată ironicul situației în care se află România astăzi – după ce austriecii au fost cei care ne-au distrus patrimoniul, Mânăstirile de la Sâmbăta, Prislop și din Bucovina în perioada habsburgică, pădurile începând din anii 2000’, tot ei sunt cei care se fac stăpâni astăzi peste fauna noastră. Să nu credeți că austriacul Emanuel este singurul! Nu, România este ținta turismului cinegetic, a „băieților de bani gata” care după ce au împușcat elefanți în Kenya, anaconde în Amazonia și varani în Sumatra aleg să își petreacă această pasiune și pe plaiurile mai apropiate lor, România, care totuși rămâne un paradis-natural pe lângă landscape-ul denaturat al Renaniei germane, Chester-ului britanic sau Vienei austriece.
Un vânător străin poate plăti un onorariu de aproximativ 4.000 – 4.500 de euro pentru o excursie de vânătoare în România, o sumă impresionantă doar pentru noi, căci pentru ei reprezintă doar un mărunțiș așa cum reiese și dintr-un articol Ziarul Ring care a făcut public dialogul dintre o româncă indignată de o imagine a unui turist străin alături de captura sa publicată pe Facebook de către Hunting and Sporting Scotland, unul dintre ofertanții de astfel de servicii în România și reprezentanții companiei britanice. Răspunsul a fost de-a dreptul unul revoltător: „vom ucide toți urșii voștri, toate păsările voastre din Delta Dunării, toți cocoșii de munte, toți mistreții și toți cerbii. Sunteți o țară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupți și o meritați”.
STOP vânătorii de trofee
Există în acest moment o campanie Declic inițiată de Agent Green prin care se cere „STOP vânătorii de trofee”, aceasta strângând peste 40.000 de semnături până la acest moment. Am semnat-o și eu. Poți semna si tu! Chiar te invit! (Apasă AICI)
Inițiatorii arată în descrierea petiției că „vânătoarea de trofee trebuie interzisă sub orice formă (…) trebuie închise toate portițele care astăzi sunt deschise”. Conform acestora pentru controlarea populației de urs dintr-o anumită regiune a țării trebuie apelat la soluții non-letale precum mutarea specimenelor, iar în cazul în care totuși este necesară uciderea aceasta să aibă loc prin eutanasie după tranchilizarea animalului.
Tot Agent Green explică de ce noile implementări legale sunt extraordinar de necesare, criticând în același timp activitatea Ministerului Mediului până la acest moment: „Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. (…) Comisia Euopeană a aprobat Statelor Membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura. Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului. Ministerul mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele.” De asemenea, ecologii avertizează că extracția masculilor mari preferați de vânătorii de trofee ar duce la consangvinizare și astfel la degradarea și dispariția ulterioară a speciei.
