Partidul Social Democrat îl vreau out pe Florin Cîțu din Guvern, din nou. Azi, grupul PSD din Camera Deputaților a depus o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe: „Virusul Cîţu a infectat economia naţională”.
„În orice altă ţară europeană un personaj care a dat bir cu fugiţii în plină pandemie de coronavirus şi şi-a depus mandatul, aşa cum a făcut domnul Cîţu depunându-şi mandatul de premier desemnat, ar fi fost scos pe uşa din dos a politicii oricărei alte ţări din Uniunea Europeană. În România, domnul Cîţu a rămas ministru al Finanţelor, se luptă cu spionii, cu extratereştrii, şi după ce i-a biruit pe toţi şi a reuşit în trei săptămâni, o lună, să pună la punct un site, am aflat cu toţii că o singură firmă a accesat credit pe platforma respectivă.
Suntem obligaţi să depunem această moţiune simplă. Ministrul Cîţu trebuie demis de urgenţă şi ne propunem ca în cel mai scurt timp să fie şi adoptată această moţiune în Cameră”, a explicat Alfred Simonis, liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, citat de Știri pe Surse.